O întreagă familie, formată din trei membri, a fost găsită fără viață în curtea casei lor, într-o pădure din Colonia Sopor, Cluj. Oamenii zăceau în costume de baie, lângă piscina gonflabilă.
Incidentul tragic a fost descoperit de un vecin, care a sunat la 112 după ce încercase fără succes să ia legătura telefonic cu toți cei trei membrii ai familiei. Poliția, sosită imediat la fața locului, a găsit cele trei victime îmbrăcate în costume de baie, fără viață lângă o piscină gonflabilă.
„Echipa operativă sosită la fața locului a găsit 3 persoane decedate, în curtea imobilului. Este vorba de doi bărbați de 76 de ani, respectiv 46 de ani și de o femeie de 74 de ani. Trupurile neînsuflețite au fost transportate IML Cluj, pentru efectuarea autopsiei și stabilirea cauzei decesului. În cauză se continuă cercetările într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă”, spun reprezentanții IPJ Cluj.
Se pare că, după o zi caniculară, Ovidiu Mureșan, de 46 de ani, fiul soților Vasile, de 76 de ani, și Lenuța, de 74 de ani, trebăluia pe lângă casa părinților săi, fără să observe că un cablu rebel de curent electric de la o instalație improvizată era desfăcut, astfel că a fost electrocutat.
„Anchetatorii au găsit la fața locului, în spatele casei, unde era instalată o piscină gonflabilă, mai multe cabluri prin curte și fire care alimentau becuri din copacii din jur.
La un moment dat, se pare că Lenuța Mureșan a observat că este ceva în neregulă cu fiul ei și a încercat să îl salveze, dar a fost, la rândul său, electrocutată, iar soțul Vasile a intervenit și el pentru a-i salva pe cei doi, dar nu a reușit, astfel că toți trei au murit împreună” relatează cluj24.ro
Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, trupurile neînsuflețite fiind duse la IML Cluj pentru necropsie.
UPDATE:
Familia locuia într-o casă de la marginea orașului, în zona Coloniei Sopor, lângă o pădure. În acest caz a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă. Procurorii trebuie să stabilească ce s-a petrecut în curtea casei, însă au o misiune dificilă pentru că locuința este într-o zonă izolată și nu sunt martori.
Specialiștii spun că este esențial ca toate instalațiile electrice din jurul piscinelor să respecte standardele de siguranță. Cablurile trebuie să fie izolate corespunzător și amplasate la distanțe sigure de bazin.
Foto/cluj24.ro
Citește și:
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.