Situația aparatului de tip RMN de la Câmpia Turzii a fost prezentată de Ioan Bakos, candidatul USR la Primăria Câmpia Turzii, acesta arătând că RMN-ul mult trâmbițat încă nu oferă servicii gratuite cetățenilor din Câmpia Turzii, așa cum ar trebui.
”Mă întâlnesc pe stradă cu un cetățean, pe care l-am cunoscut de-a lungul carierei mele în poliție.
Știindu-l cu probleme de sănătate, normal, îl întreb cum se mai simte. Îmi răspunde că este sub tratament, boala ce o are s-a oprit din evoluție, însă are nevoie de o supraveghere permanentă a stării de sănătate, de tot felul de investigații.
Nu demult a fost nevoit sa își facă un RMN la Cluj. Îl întreb de ce la Cluj, doar avem așa ceva în oraș. În mine s-a trezit imediat investigatorul.
Găsesc imediat o postare din data de 24 aprilie, în care Lojigan Dorin anunța ”De astăzi, investigațiile RMN sunt o realitate și la Câmpia Turzii”.
Sunt enumerate persoane în prezența cărora s-a făcut inaugurarea, multe de la Cluj, detaliile tehnice ale aparatului, valoarea acestuia, de aproape un milion de euro.
Minunat, zic eu, și citesc în continuare.
Aici găsesc următorul text: „Astăzi inaugurăm aparatul RMN, singurul de acest fel din afara reședinței județului Cluj. Mulți oameni din Câmpia Turzii vor putea să diagnosticheze diverse boli, să se trateze de ele fără să mai fie nevoie sa se deplaseze la Cluj Napoca ”.
Măi, ceva nu se potrivește, îmi zic eu, că doar cetățeanul respectiv a zis clar că a fost la Cluj. Și continui „investigația ”.
Aflu că aparatul RMN este într-adevăr instalat la Spitalul Câmpia Turzii, însă investigațiile medicale cu acesta se fac doar contra cost pentru că nu sunt decontate de CNAS.
Ce-o fi asta?
Nu durează mult și găsesc altă postare, de aceasta data de 16.12.2022 a lui Dorin Lojigan, tot pe tema RMN: “După finalizarea procedurii de acreditare aparatul va deveni operațional din primăvara anului 2023. Astfel cetățenii din municipiul Câmpia Turzii vor putea beneficia de investigații RMN atât prin bilete de trimitere decontate prin CNAS cat si contra cost”.
Suntem în noiembrie și tot nu s-a rezolvat.
Și acum stau și mă întreb: pentru cine este investiția de un milion de euro dacă cetățenii nu pot beneficia de servicii medicale ?
Ce o fi, incompetență sau pur și simplu dispreț față de osmenii care nu-și permit să dea sute de lei pe un RMN. Mai face și spitalul un ban, pe seama noastră, cu binecuvântarea primarului.
Între timp, bolnavii cronici pot să moară, în continuare, în drum spre Cluj.”, a atras atenția Ioan Bakos.
UPDATE:
Primarul Dorin Lojigan spune că cetățenii care susțin că nu se face gratuit, mint! la fel și ”adversarii” lui politici!
„La Câmpia Turzii se face CT, RMN și nu doar atât. Știu că îi deranjează pe adversarii politici că am investit atât de mult în spital, în timp ce ei doar au bătut din gură, dar asta e o realitate pe care doar ei nu o văd. În schimb o văd cei care au nevoie de aceste servicii: cetățenii. Pentru noi, doar ei contează.”, a spus primarul, citat de RefleqtMedia.
RMN gratuit in C Turzii, glumet primarul! Mie mi s-a explicat ca nu au contract cu CNAS-ul. Mai mult, nici contracost nu se poate face cu substanta de contrast ca nu au medic anestezist, in rest povesti.