Cartierul Primăverii, care a apărut încă din anul 1993, trece printr-o perioadă de modernizare mult-așteptată de locuitorii din zonă, străzile de pământ fiind transformate în străzi moderne, asfaltate cu trotuare și zone pentru flori.
Recent, alte două străzi au fost modernizate. Este vorba despre străzile Mihail Sadoveanu și Ioan Slavici.
”Străzile Mihail Sadoveanu și Ioan Slavici au fost recent modernizate, iar transformarea este vizibilă și din dronă!
De la drumuri de pământ și praf, au devenit acum străzi moderne și amenajate. Locuitorii apreciază eforturile depuse pentru această schimbare și se declară mai mult decât mulțumiți.
Această modernizare a adus un suflu nou cartierului.”, a transmis administrația locală.
- Citește și: Străzile Dimitrie Anghel și George Călinescu din Cartierul Primăverii au fost complet transformate (VIDEO)