Cum a făcut consilierul Ioan Berchişan 350.000 de euro în 3 ani de mandat?

foto_042011_ioan-berchisan

În anul 2008, când a ajuns în Consiliul Local Turda, consilierul ex-PNL Ioan Berchişan avea 0 lei în conturi. Asta chiar dacă avea un venit apreciabil, în calitatea sa de inspector şef în cadrul Inspectoratului Judeţean de Construcţii. Conform propriilor menţiuni, câştiga cam 65.000 de lei pe an.

La ultima declaraţie de avere, dată în noiembrie 2010, consilierul Ioan Berchişan avea două depozite bancare, a căror valoare totală ajungea la 350.000 de euro. Unul era la OTP Bank, de 100.000 de euro, deschis în anul 2009. Iar altul era la Banca Transilvania, de 250.000 de euro, deschis în anul 2010. Totuşi, veniturile sale anuale nu justifică nici pe departe banii adunaţi în conturi. Conform propriilor menţiuni, veniturile sale anuale se ridică la circa 29.000 de euro, aici fiind incluse veniturile sale, veniturile soţiei, veniturile sale din agricultură (?!), precum şi dividendele ridicate de la propria societate. Practic, ar fi cel mult 100.000 de euro, dacă am considera că în tot acest timp consilierul în cauză a făcut economii impresionante (a mers pe jos, a mâncat numai ştevie şi verdeţuri de pe câmp, în concediu şi-a lucrat pământul etc).

„Mătuşa Tamara”, în variantă locală

În această perioadă, soţia consilierului Ioan Berchişan, Marcela Berchişan, a primit două donaţii: una de 50.000 de euro în anul 2008 şi una de 100.000 de euro în anul 2009 (probabil, o fi primit şi în 2010, dar consilierul încă nu şi-a depus veniturile realizate în 2010). Vă daţi seama ce noroc pe soţia consilierului Ioan Berchişan, ditamai şeful Inspectoratului Judeţean de Construcţii?! Declaraţia de avere nu menţionează persoana de la care a primit donaţiile, aşa că aici ar trebui un control riguros din partea organelor abilitate (ANI, Parchet etc).

Însă, nici cu donaţiile trecute în declaraţia de avere, consilierul Ioan Berchişan tot nu este în situaţia de a justifica existenţa conturilor bancare de sute de mii de euro, în cei 2 ani şi circa 9 luni de mandat.

Prima comparaţie: prima donaţie!

Prima comparaţie ar fi între o declaraţia de avere dată în aprilie 2009 (cu veniturile din 2008) şi cea dată în iulie 2008 (când a intrat în Consiliul Local). În aprilie 2009, consilierul turdean avea în conturile bancare 50.000 de euro (BCR Turda) şi încă circa 15.000 de euro într-un cont în lei (Raiffeisen Bank), în condiţiile în care în iulie 2008 nu avea deschis nici un cont bancar. Asta înseamnă că în 6 luni de mandat şi-ar fi alimentat cele două conturi cu 65.000 de euro, în condiţiile în care veniturile sale pe aceeaşi perioadă s-ar fi ridicat la maxim 15.000 de euro.

Cei 50.000 de euro, sub formă de „diferenţă matematică”, apar drept „donaţie”, de care ar fi beneficiat soţia sa, Marcela Berchişan. În lipsa acesteia, consilierul nu şi-ar fi putut justifica conturile bancare. Însă, chiar şi aşa, calculul este făcut rapid, „din pix”, pentru că ar însemna că Ioan Berchişan n-a cheltuit nici un leu pentru nimic! Ceea ce, să recunoşatem, este greu de imaginat…

A doua comparaţie: încă o donaţie! Dar… tot nu iese!

A doua comparaţie se poate face între declaraţia dată în ianuarie 2010 şi cea dată în aprilie 2009. Practic, din declaraţiile respective rezultă veniturile realizată în 2008 şi 2009. În ianuarie 2010, consilierul a declarat că are bani în patru bănci, respectiv 266.000 de euro (două conturi: la BCR – 46.000 de euro şi OTP – 220.000 euro) şi încă aproximativ 18.000 de euro în două conturi în lei (Banca Transilvania – 60.000 lei şi Raiffeisen Bank – 15.000 lei). Comparând datele cu cele prezentate anterior, în cazul declaraţiei din aprilie 2009, rezultă o diferenţă în conturile bancare de circa 220.000 de euro.

Putea să adune banii respectivi în conturi, în condiţşiile în care veniturile sale oficial declarate ajung la circa 30.000 de euro? Răspunsul este: nu! Deloc întâmplător, în declaraţia din ianuarie 2010 mai apare o „donaţie”. Din nou, soţia sa Marcela Berchişan a primit o nouă donaţie, de data aceasta în valoare de 100.000 de euro! Însă, chiar dacă norocul pare că s-a lipit de familia Berchişan, tot nu ies vreo 120.000 de euro.

A treia comparaţie: 50.000 de euro, apăruţi de… nicăieri!

A treia comparaţie care se poate face este între veniturle menţionate în declaraţia de avere dată în noiemnbrie 2010 şi cele din ianuarie 2010. Cu o precizare: în afara conturilor bancare, ambele declaraţii fac referire la veniturile obţinute în 2009.

În noiembrie 2010, consilierul Berchişan a ajuns la 350.000 de euro, bani existenţi în două conturi bancare (OTP Bank şi Banca Transilvania). Diferenţa în conturile bancare, comparativ cu declaraţia dată cu 10 luni înainte, ar fi de circa 65.000 de euro. Asta în condiţiile în care veniturile sale oficiale din cele 10 luni ale lui 2010, ar fi de circa 15.000 de euro. Deci… apare un nou surplus de bani în conturi!

În loc de concluzie

Un lucru este cert: matematic, conturile consilierului Ioan Berchişan nu se „pupă” cu veniturile declarate, nici în cazul norocului care nu se mai lasă de soţia sa, care a obţinut 150.000 de euro din donaţii succesive (de 5 ori cât venitual anual declarat al familiei!).

Un alt aspect care ne determină să ne punem semne de întrebare este legat la absenţa unor declaraţii de avere ale consilierului Ioan Berchişan. Mai precis, pe site-ul Primăriei Turda este disponibilă doar declaraţia din iulie 2008 şi cea din noiembrie 2010. În rest… vid! Declaraţiile de avere din aprilie 2009 şi din ianuarie 2010 au fost obţinute de TurdaNews din alte surse.

Întrucât nu l-am putut contacta pe consilierul Ioan Berchişan, aşteptăm un punct de vedere oficial din partea sa, cu promisiunea că justificările sale vor face obiectul unui nou articol.

Notă: Pentru conformitate, am ataşat şi declaraţiile de avere pe baza cărora s-a realizat investigaţia şi comparaţia între veniturile declarate şi conturile bancare.

Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments

Ultimele articole:

firma de top