Centrul istoric al municipiului Turda a prins un farmec aparte, odată cu investiția de înfrumusețare, reabilitare și modernizare. Cu două clădiri emblematice reabilitate (fosta Judecătorie și Teatrul), cu pavaje din piatră (așa cum sunt și în alte centre de orașe cu tradiție), cu o sumedenie de copaci noi plantați (circa 80), cu fântâni arteziene și cu zone pietonale generoase, cu un cinematograf de vară reabilitat, noul centru îi întâmpină pe turiști și nu numai, cu o altă față, mult schimbată.
”Centrul Turzii e aproape gata. Și e de nerecunoscut – în cel mai bun mod posibil.
Cu o investiție de peste 18 milioane de lei, fonduri europene, am redat viața unui spațiu simbolic pentru oraș. Pietonal, accesibil, prietenos cu oamenii și cu istoria.
Acest proiect nu a fost doar despre pavaje noi. A fost despre viziune. Despre cum legăm patrimoniul de viitor.
Despre Turda turistică, construită pas cu pas, prin proiecte de anvergură care prind contur:
• Centrul de Cultură, Artă și Tradiții – un nou capitol pentru Turda! O poartă deschisă spre evenimente, expoziții și ateliere. Un loc special, chiar în inima centrului istoric.
• Reabilitarea, modernizarea și dotarea Teatrului Aureliu Manea – Un proiect care va transforma complet această instituție culturală, atât în interior cât și la exterior.
Toate aceste obiective culturale vor deschide drumul spre o cultură urbană accesibilă și relevantă pentru generațiile de azi și de mâine.
Centrul istoric e aproape gata. Urmează recepția, dar până atunci depunem toate eforturile pentru a ne bucura împreună de Turda în care credem: modernă, civilizată și pregătită să-și întâmpine vizitatorii.”, a transmis primarul Cristian Matei.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.