După ce ieri am aflat că un obiectiv turistic important din zona noastră, Castrul Roman, va fi parte a patrimoniului mondial UNESCO, primarul municipiului Turda, Cristian Matei a reacționat.
„A venit ziua în care sărbătorim identitatea culturală, rădăcinile noashttps://turdanews.net/wp-admin/edit.phptre romane și ne simțim mândri că fortificația – Castrul Legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa (Turda) este protejată și promovată la nivel mondial.
Momentul introducerii Castrului Roman Potaissa în lista Patrimoniului Mondial Unesco coincide cu finalizarea lucrărilor la cel mai important monument istorico-arheologic al orașului nostru, Castrul Legiunii a V-a Macedonica, de la Potaissa, municipiul Turda de astǎzi.
Pus în valoare turistică, prin accesarea fondurilor europene, de către administrația locală, Castrul Roman Potaissa contribuie semnificativ la promovarea Turzii pe harta destinațiilor de interes internațional, atrăgând turiști, care vor descoperi istoria noastrǎ.” a transmis Matei Cristian.
- Citește și: Castrul roman de la Turda (Potaissa), parte a patrimoniului mondial UNESCO!Castrul roman de la Turda (Potaissa), parte a patrimoniului mondial UNESCO!
În câți ani,sau zeci de ani,se amorsează suma aceea fabuloasă cheltuită pentru protejarea acelor ruine,din turism ?.
Ce flux și număr de turiști,vizitează pe an,acele ruine istorice,incăt să aducă beneficii bănești care să recupereze în timp de câțiva ani,sumele fabuloase cheltuite pe acest proiect ?.
Mie nu mi se pare prea rentabilă cheltuirea unor asemenea fonduri bănești pe acest ,,castru”.
Să știți că nici pensiile nu sunt „rentabile” pentru un Stat. 😉