Azi a avut loc conferinţa de lansare a programului economic „Cardul Kogălniceanu”, conceput şi implementat de Agenţia de Implementare a Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri (AIPPIMM), condusă de Cristian Haiduc, preşedintele PDL Câmpia Turzii.
Cristian Haiduc a avut onoarea de a-l avea ca invitat pe premierul României, Emil Boc. Acesta din urmă a lşăudat activitatea agenţiei conduse de Cristian Haiduc, apreciind ca pozitiv inclusiv programul lansat azi, pe baza datelor preliminare comunicate la câteva minute de la lansarea lui.
„Cel puţin o cerere în fiecare minut de la lansarea programului, din primele 35 de minute, e un semn îmbucurător și o șansă de succes pentru acest program. Am înțeles că sunt 46 de cereri în 35 de minute, deci în mai puțin de un minut s-a depus, de către un IMM, o cerere pentru a intra în acest program. Este și o mare provocare, domnule președinte, pentru dumneavoastră și pentru întreaga echipă, de a face bine acest program, unul de succes, știind faptul că este o muncă în spatele lui, și până acum, și de aici înainte. Dar cred că interesul pe care îl are programul, deja din primele 35 de minute, ne arată că poate fi unul de succes și unul care cu adevărat să vină în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii. România a ieșit din recesiunea economică, a avut deja trei trimestre de creștere economică consecutivă, dar, așa cum am spus de fiecare dată, ieșirea din recesiune este doar prima etapă spre ieșirea din criza economică”, a spus premierul Emil Boc.
Emil Boc este convins că programul lansat de agenţia condusă de Cristian Haiduc poate fi un sprijin real pentru multe IMM-uri din România, ajutându-le să treacă peste perioada aceasta mai delicată din punct de vedere economic.
„Acest program atinge un punct sensibil astăzi, al IMM-urilor, îl atinge, în sensul bun, de a-l sprijini. Accesul la finanțare, într-o perioadă în care, încă după ieșirea din recesiune, dar fiind încă în criza economică, finanțarea reprezintă o problemă pentru foarte multe firme. Acest program vine – prin instrumentul subvenției la dobândă și al garanțiilor de stat, la linia de credit – să asigure această posibilitate de dezvoltare firmelor, prin acces la finanțare, să genereze investiții si locuri de muncă. Chiar dacă bugetul este unul extrem de încărcat, cu tot felul de poveri, am găsit resurse financiare pentru a finanța acest program, anul acesta și în anii următori. Este finanțat și anul acesta, face parte din strategia fiscală a Guvernului, aprobată pentru finanțare și în anii următori, ca o dovadă a faptului ca nu este doar un foc de paie, ci este un program de durată, pe care dorim să-l implementăm”, a apreciat premierul Boc.
Pe de altă parte, Emil Boc a ţinut să aprecieze modul transparent în care programul a fost implementat, cu contribuţia agenţiei conduse de Cristian Haiduc. Şi nu este singurul program economic, care se bazează pe finanţare guvernamentală în sectorul IMM, care a beneficiat de transparenţă totală, pe baza sistemelor informatice online! Iar Emil Boc este convins că acest aspect a fost determinant în faptul că agenţia condusă de Cristian Haiduc a fost ferită de scandaluri publice majore, chiar dacă s-a ocupat de alocarea unor bani de sprijin guvernamental pentru sectorul economic.
„Toate aceste proiecte pe care le generăm acum vin în această direcţie de a asigura locuri de muncă. Şi mai subliniez o ultimă dimensiune a acestui program: transparenţa pe care o are. Am mai avut un program pe care foarte mulţi îl priveau cu reticenţă la început: „programul sprijinului pentru tineri”. Aţi auzit vreun scandal public, vreo problemă de implementare a acestuia? Nu! De ce? Pentru că totul este transparent, totul este pe site, fiecare îşi poate calcula punctajul, fiecare poate să observe criteriile, nu există nici un fel de intervenţie subiectivă a omului pentru a influenţa într-o direcţie sau alta implementarea unui proiect. Acest lucru, şi anume standardizarea procedurilor de evaluare, cred că este cel mai mare câştig în aceste programe, dincolo de sprijinul direct acordat întreprinderilor mici şi mijlocii. Faptul că oricine, indiferent de localitatea de unde provine, de calitatea pe care o are se poate înscrie şi poate să fie beneficiarul unui asemenea suport din partea statului.
Aici apreciez încă odată efortul Agenţiei de a crea acest mecanism, de a pregăti aceste soft-uri care să asigure transparența totală a depunerilor şi a implementării programului”, a mai spus premierul Emil Boc la conferinţa de astăzi.
dacă vrei să afli condiţiile concrete de participare la acest program, o poţi face AICI.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Cum arată lista finală a miniștrilor propuși în Guvernul lui Luca Niculescu











