Marţi, 15 Noiembrie 2011, în Varşovia, Hotel Hilton, a avut loc evenimentul de lansare a European Network of Mentors for Women Entrepreneurs, denumit ”Female Entrepreneurship in Europe”.
La eveniment a participat o delegaţie a României condusă de domnul Cristian Haiduc, preşedintele Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, din care au facut parte reprezentanţi ai Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri, reprezentanţi ai Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România şi doamne Ambasador ale Antreprenoriatului Feminin din România: Doamna Ambasador Victoria BURTON, SC New Victoria SRL, Doamna Ambasador Cristina CHIRIAC, SC Financial Voice Consulting SRL, Doamna Ambasador Elena COANDĂ, SC Junior Group SRL, Doamna Ambasador Doina GEORGESCU, SC Mavromatis Manufactory SRL, Doamna Ambasador Nicoleta MUNTEANU, SC N. C. Advertising SRL, Doamna Ambasador Maria PÂRCĂLĂBESCU, SC Maremond SA – Gematex Center Prodcom Impex, Doamna Ambasador Sorina PLĂCINTĂ, SC Artifex SRL.
Principala idee care a guvernat întregul eveniment ,,European Network of Mentors for Women Entrepreneurs, ”Female Entrepreneurship in Europe”, a fost încurajarea femeilor să devină antreprenori şi mijloacele ce pot fi utilizate pentru a le sprijini în alegerile lor. De asemenea, principalii speakeri au subliniat importanţa continuităţii Reţelei Ambasadorilor Antreprenoriatului Feminin prin implicarea doamnelor ambasador în Reţeaua Mentorilor Antreprenoriatului Feminin.
Un moment important al evenimentului a fost marcat de ceremonia de înmânare a diplomelor pentru reprezentanţii reţelelor naţionale a mentorilor antreprenoriatului feminin. Diplomele au fost înmânate de către reprezentantul Comisiei Europene, domnul Antonio Preto, aceste documente având rolul de a recunoaşte calităţile de antreprenor de succes pe care mentorul le are, obligându-l să fie în continuare un mentor foarte bun, prin dedicarea în întregime în acest proiect.
Din partea României, cea care a fost aleasă pentru a-i fi înmânată această distincţie a fost doamna Sorina Plăcintă, mentor în cadrul Reţelei Naţionale a Mentorilor Antreprenoriatului Feminin – MENTORnet.
În cadrul evenimentului, din partea delegaţiei Romaniei, condusă de domnul preşedinte AIPPIMM, Cristian Haiduc, i s-a făcut doamnei Joanna Drake (Director Promovarea competitivităţii IMM-urilor, Direcţia Generală Întreprinderi şi Industrie, din cadrul Comisiei Europene), o propunere cu privire la instituirea la nivel european a unui program de încurajare a tinerelor femei ce îşi doresc să devină antreprenor. S-a propus un program-pilot multianual, ce constă în selectarea unui număr de 50 de femei antreprenor cărora li se vor acorda fonduri europene nerambursabile, grant-uri cu valori cuprinse între 10000 – 25000 EURO/proiect, pe baza selecţiei planurilor de afaceri, cu respectarea legislaţiei europene şi naţionale în domeniu, valoarea totală a programului fiind de maximum 1 000 000 EURO.
Pentru a favoriza crearea unui cadru care sa faciliteze transferul de cunoştinţe ambasador – mentor, Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) în parteneriat cu Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) şi Patronatul Naţional al Femeilor de Afaceri din Întreprinderi Mici şi Mijlocii din România (PNFAIMM), au implementat Proiectul ”Romanian Network of Mentors for Women Entrepreneurs”/ ”Reţeaua Naţională a Mentorilor Antreprenoriatului Feminin” – MENTORnet, acesta fiind finanţat în cadrul Programului Comisiei Europene ”European Network of Mentors for Women Entrepreneurs” – 6/G/ENT/CIP/10/E/N01C21.

Acest proiect reprezintă o continuare a proiectului Reţeaua Naţională a Ambasadorilor Antreprenoriatului Feminin, derulat cu succes de aceiaşi parteneri în perioada septembrie 2010- octombrie 2011.
Domnul Cristian Haiduc a declarat că în scopul sprijinirii antreprenoriatului din România, Agenţia pentru implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM-uri implementează anual programe destinate dezvoltării şi susţinerii antreprenoriatuluiui, în special în rândul tinerilor şi în randul femeilor. În acest sens, pe lângă cele două proiecte cu finanţare europeană, ale căror promotor este, „Reţeaua Mentorilor Antreprenoriatului Feminin” şi „Reţeaua Natională a Ambasadorilor Antreprenoriatului Feminin”, AIPPIMM implementeaza anual “Programul naţional pe perioada 2005—2012 pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor-manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii” care are ca principal obiectiv promovarea unui sistem de informare şi instruire, care să faciliteze mobilitatea femeilor pe piaţa forţei de muncă şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale acestora, în scopul implicării lor în structuri economice private.
(Comunicat)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























