Un incident dramatic a șocat comunitatea turdeană în cursul zilei de ieri. Un bărbat, agent de pază și-ar fi ucis iubita, după care s-a spânzurat.
Incidentul s-a petrecut într-un bloc pe strada Rapsodiei din Turda. Potrivit unor informații neoficiale crima urmată de suicid s-ar fi produs din gelozie.
O femeie de 29 de ani, Roxana, a fost ucisă de concubinul ei, Augustin, de 67 de ani, după care el şi-a pus capăt zilelor, spânzurându-se.
„La data de 24 august a.c, în jurul orei 17.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați de către pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj – Detașamentul Turda, despre faptul că au fost solicitați pentru a interveni într-un imobil de pe strada Rapsodiei, din Turda.
Acolo au găsit cadavrele a două persoane, cel al unui bărbat, de 67 de ani, care se afla spânzurat în baie și cel al unei femei de 29 de ani, acoperit cu un material textil, cu urme de sânge, pe podeaua unei camere din imobil.
La momentul sosirii pompierilor ușa de acces în apartament era asigurată.
Au fost demarate investigații la fața locului, urmând a fi stabilite împrejurările în care a survenit decesul celor doua persoane.
Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj continuă cercetările sub aspectul infracțiunilor de omor și ucidere din culpă”, informează IPJ Cluj
Potrivit unor surse, femeia trăia și cu alți bărbați, existând indicii că practica prostituția. Acest lucru nu ar fi fost pe placul bărbatului de 67 de ani.
În cursul zilei de marți, cei doi s-au certat și au ajuns la un conflict mai grav. Bărbatul a lovit-o cu scaunul în cap de mai multe ori, până când femeia a murit. Pe trupul femeii au fost observate și urme de înjunghiere.
Femeia nu a mai răspuns la telefon de marți. Iar bărbatul nu a mai fost văzut de vecini, tot de marți. Bărbatul era pensionar, dar lucra ca paznic la o societate de pe strada 22 Decembrie 1989.
Citește și:
VIDEO – Caz șocant în Micro 1, Turda. Crimă și suicid! (UPDATE 3: Ce spun Poliția și vecinii?!)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

























