Turdenii s-au înghesuit încă de la primele ore ale dimineții în supermarketuri pentru ultimele cumpărături înainte de Crăciun.
Și la această oră este plin peste tot, se deschid simultan mai multe case de marcat dar cozile sunt oricum imense și nerăbdarea începe să se facă simțită.
În Auchan Turda, lumea „se calcă pe picioare” și abia așteaptă să se afle cu cumpărăturile în mașină și apoi acasă, să scape de agitația din jur și să simtă cu adevărat spiritul Crăciunului.
La unele case de marcat deja nervii sunt întinși la maxim, depinde câte târguieli face fiecare, dar când ai înaintea ta pe cineva cu coșul plin de cumpărături, te gândești deja că te prinde Crăciunul la magazin.
Dacă ești și femeie și mai ai de gătit, necazul e și mai mare. „Prietenii știu de ce!” …
Peste tot e la fel, nu există un supermarket în Turda ca la această oră să nu fie asaltat de clienți. Și tot ne plângem că nu sunt bani! Oare?…