Problema angajaţilor Bechtel, neglijată de Guvern?…Este una din întrebările la care parlamentarul clujean încearcă să găsească un răspuns. Senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoş o ia la întrebări pe Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii privind soarta angajaţilor Bechtel, recent disponibilizaţi.
La sfârşitul anului trecut, reprezentantul Colegiului 4 – Cluj în Parlamentul României, a adresat o întrebare similară guvernanţilor, dar nu a primit niciun răspuns. El dă vina pe lipsa de măsuri a guvernului, incapacitatea de găsire a fondurilor pentru plata datoriilor şi continuarea lucrărilor, au facut ca, în plină iarnă, sute de muncitori să rămână pe drumuri, ştiut fiind faptul că toţi provin dintr-o zonă în care se simte acut lipsa locurilor de muncă!
“Având în vedere cele semnalate, vă rog, doamnă ministru, să îmi precizaţi care este poziţia ministerului pe care îl conduceţi şi a Guvernului României din care faceţi parte faţă de situaţia creată şi dacă aveţi un punct de vedere privind continuarea lucrărilor în anul 2011?
De asemenea, revin cu rugămintea de a accepta o întrevedere cu reprezentanţii Sindicatului Transilvania pentru a căuta soluţii de deblocare a acestei situaţii” arată Cordoş în interpelarea sa.
Potrivit notificării primite de AJOFM de la Bechtel, lista cu disponibilizaţi cuprinde 682 de persoane, 563 din Cluj şi 119 din Bihor.


















