Cel mai bun lucru pe care noi putem să îl facem pentru copii și tineri este să investim în ei și să îi echipăm cu tot ce au nevoie, astfel încât să reușească în viață!
Tinerii din ziua de azi lupta cu frica de eșec, cu intimidarea de către colegii de școală, cu lipsa încrederii în propria persoana și cu nevoia de a-și dezvolta un caracter personal puternic. De asemenea, mulți dintre ei se conformează lucrurilor pe care le aud în societate și în mediul care îi înconjoară și nu încearcă nici măcar o secundă să își depășească așa-zisa condiție.
Scopul nostru este ca prin acest eveniment să îi inspirăm pe tineri și, în același timp, să creem o conștientizare la nivelul cadrelor didactice și a părinților în ceea ce privește sensibilul subiect al imaginii de sine.
Invitați ai evenimentului:
1. Conf. Univ. Dr. IOANA CRISTINA TODOR
2. Conf. Univ. Dr. LEVENTE DIMEN
3. Primar CRISTIAN MATEI
Cine suntem?
Andreea Bobiș – Trainer, Speaker și Coach Certificat John Maxwell Team. „După mai mulți ani petrecuți învațând despre propria persoană, cu ajutorul materialelor de dezvoltare personală, am ajuns în punctul în care am considerat că „echiparea” cu care pornește un copil de acasă este crucială pentru dezvoltarea sa ulterioară. Așa că am luat decizia de a ajuta copiii să-și dezvolte echilibrul emoțional încă de mici. Obiectivul meu este de a ajuta copiii să își dezvolte propriile calități, să își înfrunte fricile și de a-i încuraja să își atingă toate țelurile.”
Paula Culda – Teacher, Speaker și Coach Certificat John Maxwell Team și Avocat în cadrul Baroului Cluj. „Mi-am dedicat ultimii ani dezvoltării mele personale și a persoanelor cu care lucrez. Acest proiect s-a pliat perfect pe sufletul meu pentru că știu câtă nevoie au copiii și tinerii de exemple pe care să le urmeze și de aceste instrumente pentru a se putea dezvolta și pentru a-și atinge potențialul maxim. Cred că rolul nostru este să le oferim tot sprijinul de care ei au nevoie, să îi incurajăm și să îi inspirăm să depășească orice aparente limite. Potențialul lor este fantastic și datoria noastră este să îi ajutăm să îl descopere.”