Azi, în Consiliul Local Turda s-au votat taxele și impozitele locale pe care le vor plăti turdenii în anul 2021. Practic, au existat două variante: una a executivului condus de primarul Cristian Matei (susținută de consilierii PNL și UDMR) și cealaltă a PMP Turda (susținută de consilierii PMP, USR PLUS și PSD).
Varianta propusă de primar includea indexarea taxelor și impozitelor locale care au fost aplicate în anul 2020 cu indicele de inflație, adică un aproape +4%.
De cealaltă parte, propunerile PMP Turda vizau mai multe reduceri de taxe și impozite, atât la persoane fizice, cât și la persoane juridice, unele dintre ele încercând să fie similare cu cele aplicate la Câmpia Turzii.
”Propunem aplicarea unor cote minime de impozitare (permise de lege), pentru ca turdenii să simtă și ei, măcar parțial, un pic de „mai bine” în viața lor. Clasa politică locală trebuie să găsească soluții, nu prin aplicarea unor impozite și taxe pe seama populației, ci prin atragerea de fonduri europene și guvernamentale.”, și-au justificat inițiativa cei de la PMP.
Citește și:
PMP Turda propune o relaxare fiscală pentru turdeni
În cadrul ședinței, s-a votat fiecare propunere a PMP-iștilor, în parte, însă rând pe rând toate variantele de reducere a taxelor și impozitelor locale au fost respinse de majoritatea PNL-UDMR, care deține 12 voturi din totalul de 21.
PMP Turda a acuzat că au fost respinse toate propunerile cu mult ”cinism”.
”Cu un cinism ieșit din comun, primarul Cristian Matei și consilierii PNL Turda au condamnat turdenii la taxe și impozite mai mari în 2021, an în care se anunță o mare criză!
Propunerile PMP Turda, de relaxare fiscală (reducerea unor impozite și taxe locale) au fost respinse azi, rând pe rând, de consilierii PNL Turda, care au invocat că nu sunt pregătiți să poarte o discuție despre ”binele” turdenilor și că nu știu cât afectează reducerea unor taxe bugetul local, mai ales în condițiile în care mulți și-au angajat neamurile și cunoștințele, pe salarii de zeci de milioane, plătite din taxele și impozitele turdenilor! Așa că, la anul, veți plăti impozite mult mai mari în comparație cu propunerile PMP Turda!
Să nu uităm ce au votat consilierii PNL, la momentul investirii în funcție: ”Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru BINELE locuitorilor municipiului Turda. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”. Ce credeți?! Au făcut tot ceea ce a stat în puterile lor pentru ”binele locuitorilor municipiului Turda”?! Așa să le ajute Dumnezeu, după cum au făcut!
PMP Turda a depus propunerile încă din 20 octombrie 2020! Aleșii PNL Turda nu au fost interesați de acest subiect, care a fost public încă din acel moment! Pentru că nu-i interesează binele turdenilor! Turdenii să plătească taxe și impozite cât mai mari, ca să aibă Primăria de unde să plătească salariile exagerat de mari la numeroșii noi angajați pe pile și relații!
Trebuie menționat și faptul că aleșii UDMR și-au trădat electoratul, în schimbul numirilor în niște consilii de administrație, așa că etnicii maghiari vor plăti și ei taxele și impozitele impuse de PNL!
Mulțumim colegilor de la USR PLUS și de la PSD, care au înțeles că turdenii (persoane fizice și firme) trec printr-o perioadă mai dificilă, iar o relaxare fiscală era ceva firesc și normal! Doar ei au votat propunerile PMP Turda!
Vom publica lista tuturor aleșilor care v-au obligat la plata unor taxe și impozite mai mari, în anul 2021, decât cele propuse de PMP Turda! Să-i cunoașteți și… să le ”urați” de bine!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a PMP Turda.
În replică, aleșii PNL consideră că propunerile PMP-iștilor au fost ”populiste” și că nu se justifica a reducere a taxelor și impozitelor locale plătite de turdeni.
”Ce măsuri populiste propuse astăzi… câtă frunză câtă iarbă.
Cum sa propui scădere impozitelor și taxelor fără să știi cum afectează acest lucru bugetul local?
Păi în cazul acesta să le facem 0 și să ne întoarcem în peșteri ?…
Știu că dă bine în campanie să se ceară aceste lucruri, însă fără o documentație bine pusă la punct, e doar o măsură spusă din gură…”, i-a criticat pe PMP-iști consilierul PNL Radu Sima.
Cei de la USR PLUS Turda acuză și ei că majoritatea se comportă dictatorial împotriva turdenilor plătitori de taxe și impozite.
”Îmi este foarte greu să mă obișnuiesc cu această „democrație” locală. O majoritate de 12 care e convinsă că electoratul le-a transferat la alegeri dreptul de-a face ce vor. O masă inertă de 12 care nu au păreri, nu au amendamente şi care te întrebi dacă sunt lăsați să gândească. Probabil doar după ora 18:00 şi doar dacă ridică osanale, după cum am văzut un articol intitulat „Gânduri de seară”. Așa e „democrația”’ la Turda. Nu ai dreptate dacă nu ai majoritate! Nu poți reduce taxe într-un an în care economia este puternic afectată de pandemie, pentru ca suntem doar 9 din 21. (…) Dar așa plângem, plângem pentru că bunele intenții ne sunt zădărnicite şi ne rugăm să nu avem dreptate şi să plângem când mediul economic intră în colaps”, a scris pe Facebook consilierul USR PLUS, Marius Teban, cu referire la subiectul taxelor și impozitelor locale.
Noile taxe și impozite care vor fi aplicate în anul 2021 pot fi studiate AICI.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.