La capitolul „interpelări” reprezentanții turdenilor în Consiliul Local au venit cu câteva sesizări privind problemele urbei.
Printre acestea se numără și curățenia deficitară, faptul a fost reclamat de independentul Sorin Bichiș care susține că salubrizarea Turzii lasă de dorit în condițiile în care, orașul are pretenții de stațiune turistică.
„Pe zona principală, în centrul municipiului Turda, chiar lângă primărie pe arterele asfaltate în urma materialului antiderapant împrăștiat în această iarnă s-a adunat și s-a făcut o mizerie în special lângă borduri. Ar trebui luate de urgență măsuri în colaborare cu societatea care se ocupă de salubrizarea orașului în primă fază să încerce spălarea acestor artere, măcar a celor principale, nu mai vorbim de cele secundare….altfel suntem deocamdată în sezonul ploios, dar vine soarele și odată cu el vom avea un praf de nedescris. În comparație cu Clujul care este foarte curat…aș avea rugămintea ca măcar drumurile care au fost asfaltate să fie curățate, să utilizeze stropitoare sau ce stiu ei să curețe” comentează Bichiș.