Consilierul județean PSD, Petre Pop, acuză administrația locală din Câmpia Turzii că cheltuie anual 1.500.000 de lei (15 miliarde de lei vechi) cu Poliția Locală, în condițiile unei lipse de eficiență a acesteia și a faptului că mulți au ajuns ”polițiști locali” peste noapte, fără pregătire, cu singura condiție că ar avea obediență față de partidul care conduce Primăria.
”Din păcate se pare că istoria se repetă, și aici mă refer la vechi metode politico-administrative upgradate vremurilor noastre.
Câmpia Turzii are o Poliție Locală în cadrul Primăriei Câmpia Turzii, un serviciu care costă orașul aproximativ 15 miliarde de lei vechi pe an. O întrebare pertinentă : merită costurile?
Dar cred că cel mai important este modul de recrutare… unul care parcă e la indigo cu alte vremuri.
Miliția în România s-a format între anii 1949 și 1951, când în doar trei ani, Jandarmeria și Politia Română au fost transformate în Miliția poporului. In acei ani, staliniștii, milițienii au fost formați din oameni recrutați fără a avea pic de școală. Atunci, tractoriștii, muncitorii necalificați… au fost făcuți milițieni…prin recalificare la locul de munca…singura calitate acceptată era loialitatea față de partid.
În anul 2017, se pare ca aceleași metode, de data asta mai stilizate, au dus la formarea ,,Poliției Locale,”adică persoane fără vreo pregătire au ajuns: ,,comandanți” fără a avea școala de ofițeri, agenți de poliție fără a avea nici măcar stagiul militar satisfăcut… (pe românește, armata) ori minimă pregătire în domeniu, bodyguarzi, muncitori necalificați în domeniu au ajuns polițiști locali, singura cerință, obediență față de actualul partid conducător.
“Cine își uită istoria, este condamnat s-o repete”, George Santayana.
Un mic calcul…
Cu 15 miliarde de lei se pot:
– asfalta 5 km de drumuri, adică în 4 ani de mandat 20 de km de drumuri
– moderniza școlile, toate școlile din oraș
– executa reparatii la Tribuna Stadionului de Fotbal
– în 4 ani s-ar putea cumpăra un computer tomograf
– s-ar putea moderniza secția de Pediatrie a spitalului.
Adică s-ar putea face foarte multe pentru oraș”, a scris Petre Pop, pe contul său de Facebook.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.