Consilierul partidului Forţa Democrată din Câmpia Turzii, Ioan Giurgi (foto), se află într-o situaţie delicată. Conform legislaţiei în vigoare, un consilier local îşi pierde calitatea de ales dacă îşi schimbă domiciliul într-o altă unitate administrativ-teritorială.
Ioan Giurgi se află în această situaţie, deoarece locuieşte în comuna Luna, la numărul 811!
El a încercat să ascundă faptul că nu mai are domiciliul în Câmpia Turzii şi, din câte se pare, nu şi-a schimbat nici buletinul, menţinându-şi adresa avută pe vremea când locuia într-un apartament în Câmpia Turzii. Ceea ce este contrar legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte obligativitatea anunţării schimbării domiciliului.
Probabil, acesta este şi motivul pentru care Ioan Giurgi nu a declarat, în declaraţia de avere dată, casa din Luna. Soţia sa, însă, care este asistent social la Primăria Luna, a declarat casa! Cu alte cuvinte, între declaraţiile celor doi soţi există diferenţe. Ceea ce este foarte grav! Nu de alta, dar semnatarul unei astfel de declaraţii spune că „declară pe proprie răspundere că împreună cu familia deţine…”. Iar declaraţia conţine şi explicarea termenului familie: „prin familie se înţelege soţul/soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora”. Adică, declaraţiile de avere a doi soţi trebuie să fie identice!
Pentru a nu exista nici un dubiu privind diferenţele depistate între cele două declaraţii de avere, ambele semnate în 2009 (!), le anexăm pe amândouă prezentului articol. Probabil, ţinând într-o mână propria declaraţie, iar în cealaltă declaraţia soţiei, Ioan Giurgi îşi va aduce aminte mai bine cu ce se încheie o astfel de declaraţie, înainte de a fi semnată: „Prezenta declaraţie constituie act public şi răspund, potrivit legii penale, pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menţionate”.