De săptămâna viitoare începe audierea consilierilor locali care au votat schimbarea vechiului Consiliului de Administrației al Salinei Turda.
Declarația a fost făcută de Vasile Tot, cel care își exercită încă mandatul de director general al SC Salina Turda Durgău Sa, deși noul Consiliu de Administrație, i-a comunicat faptul că a fost destituit din funcție și înlocuit cu Norina Chețan.
Vasile Tot spune că dosarul celor 15 consilieri a fost trimis de la Parchet, către Poliție urmând a se face cercetările de rigoare.
„Vestea bună e că de luni încep audierile în acest dosar, eu sunt chemat la ora 12, încep lucrurile să se miște. În privința destituirii mele am primit din partea președintelui noului Consiliu de Administrației o adresă semnată de doamna Corina Făgădar prin care mi se comunică că am fost înlocuit cu Norina Chețan. Din câte știți am obținut de la ONRC radierea noului CA, pânî instanța nu decide altceva voi rămâne pe post” declară Vasile Tot.
Acesta a declarat cu ocazia unei conferințe de presă că a făcut plângere penală împotriva a 15 consilieri locali, pentru abuz în serviciu, uzurpare de calități oficiale. Pe lângă această plângere penală înregistrată pe 8 septembrie 2014, s-a mai făcut plângere și împotriva domnului Giurgiu Nicolae pentru uzurpare de calități oficiale, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale. Plângerea este înregistrată la Parchetul de pe lângă judecătoria Turda și se referă la aleșii locali care au votat proiectul de hotărâre privind schimbarea vechiului Consiliului de Administrației al Salinei Turda.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


Anestezia care poate reduce durerea și grăbi recuperarea după operație. Dr. Corina Costea: „Siguranța și confortul pacientului sunt mereu pe primul loc”









