Sala Mare a Primăriei Turda a fost gazda primei Conferinţe Naţionale de Speleoterapie din municipiu, conferinţă care s-a bucurat de o participare internaţională, medici din întreaga ţară dar şi delegaţii din Cehia şi Ucraina onorându-ne cu prezenţa la acest eveniment.
Studiul realizat în cadrul Salinei Turda a avut scopul de a exploata potenţialul terapeutic prezent în mediul salin şi de a evidenţia perspectivele de dezvoltare în acest domeniu. Astfel că două secţii destinate speleoterapiei, una mai la suprafaţa, respectiv la o adâncime de aproximativ 40 de metri şi alta mai la adâncime, la 70 de metri, au fost create în cadrul salinei.
Coordonatorul Proiectului de Cercetare al Salinelor din România, dr. Iuri Simionca, le-a transmis invitaţilor faptul că, în ziua de sâmbătă, vor coborî cu toţii în salină pentru a vedea mediul în care se testează tratamentul cu aerosol, aplicat pacienţilor cu probleme pulmonare.
„Dupămasă ne coborâm cu toţii în Salina Turda şi veţi vedea că se face ceva in domeniul speleoterapiei în România”, a afirmat Iuri Simionca, doctor la Institutul Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti.
Primarul Tudor Ştefănie a ţinut de asemenea un discurs cu acest prilej, ţintind spre un ideal ce se doreşte a fi dus la îndeplinire şi anume înfiinţarea primei universităţi balneare la Turda. „De ce să nu înfiinţăm prima universitate balneară la Turda şi sper ca toţi cei de la Asociaţia Română de Balneologie cât şi celelalte instituţii să sprijine un asemenea demers”, a declarat încrezător primarul Tudor Ştefănie.
Evenimentul se desfăşoară pe perioada a trei zile, 6, 7 şi 8 octombrie, timp în care participanţii vor vizita atât Salina Turda cât şi salinele Ocna Dej şi Praid.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.




















