TurdaNews informa în cursul zilei de miercuri despre cazul unui cetățean din Tureni care și-a sudat gardul direct de țeava de gaz pentru „stabilitate”.
Practic omul a făcut peste 20 de puncte de sudură pe țeava de gaz pentru ca gardul respectiv să aibă stabilitate. Dacă țeava avea fisuri, de la o scânteie se putea produce o nenorocire.
Primarul comunei Tureni, Daniela Elena Mănăilă, a sesizat compania de gaz și spune că se putea întâmpla o nenorocire.
Între timp, verificări a demarat și compania de gaze, Delgaz Grid. Specialiștii societății spun că orice intervenție asupra rețelei de gaze reprezintă un pericol!
”Orice intervenție neautorizată asupra rețelei de distribuție se poate transforma într-un pericol atât pentru cel care intervine, cât și pentru întreaga comunitate, iar compania noastră pune întotdeauna siguranța pe primul loc.
Angajații Delgaz Grid au început miercuri lucrările de remediere a conductei în zonele în care aceasta a fost afectată de intervenția neautorizată a locuitorului din Tureni”, a trasmis Delgaz Grid pentru Cluj24.
Din fericire conducta de gaze nu a fost fisurată și nu s-a produs o nenorocire.
Citește și:
Și-a sudat gardul direct de țeava de gaz! O scânteie putea produce o nenorocire!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.


























Dorel de Tureni 😀