Vineri, 19 aprilie, Cluj Arena va găzdui Târgul Național al Firmelor de Exercițiu, un târg organizat de Colegiul de Servicii în Turism Napoca.
„Stadionul Cluj Arena își dovedește, o dată în plus, multifuncționalitatea, găzduind, la finalul acestei săptămâni, un eveniment de amploare în domeniul educațional.
Astfel, vineri, 19 aprilie a.c., Colegiul de Servicii în Turism Napoca va organiza la arena din inima Transilvaniei cea de-a IX-a ediție a Târgului Național al Firmelor de Exercițiu competiție dedicată unităților de învățământ cu profil economic sau servicii.
La eveniment sunt așteptați cca. 360 de elevi și 40 de cadre didactice de la 20 de Colegii Economice sau Licee Tehnologice din țară. Cursanții vor amenaja standuri de prezentare a produselor oferite de firmele de exercițiu și își vor exersa abilitățile de lucru în echipă și negociere, fiind jurizați de o comisie formată din cadre didactice universitare. La finalul competiției, firmele care vor acumula cele mai multe puncte vor fi premiate.
Pe lângă destinația sportivă, Cluj Arena a devenit și cadrul ideal pentru organizarea unor evenimente din diverse domenii, precum cultural, educațional, medical etc., infrastructura de care dispune crescând atractivitatea acesteia.” au transmis reprezentanții CJ Cluj.