marian morar
m install
nello construct

Cum s-a produs accidentul în urma căruia copilul de 2 ani a căzut de la etaj? Micuțul ar fi rămas nesupravegheat….

zamblau eugen

Polițiștii au tras primele concluzii în cazul accidentului petrecut în această dimineață la Cluj-Napoca în urma căruia un copil în vârstă de 2 ani a căzut de la etajul unui bloc.

Vă reamintim că pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață, alături de un echipaj SMURD, pentru a acorda asistență medicală de urgență unui copil, în vârstă de doi ani, căzut de la etajul doi al unui bloc de locuințe, situat pe strada Mureșului din municipiul Cluj-Napoca.

„Copilul a fost preluat de către echipajul SMURD, de tip terapie intensivă mobilă, iar apoi a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Conform primei evaluări acesta este în stare de conștiență și este cooperant” transmite ISU Cluj.

Și poliția a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul. Și au apărut deja primele concluzii

„Din primele cercetări s-a stabilit că, dintr-un imobil situat la etajul 2, un minor în vârstă de 2 ani, care se afla într-o cameră nesupravegheat, la un moment dat s-ar fi urcat pe un corp de mobilier și ar fi căzut prin geamul de la cameră”, informează IPJ Cluj.

Citește și:

Copil căzut de la etajul 2 al unui bloc, transportat în stare gravă la spital!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2