Administrația locală a comunei Aiton „trage tare” să inaugureze terenurile de sport în luna mai. Acum se fac ultimele finisaje.
Pe o investiție de la bugetul local la Aiton și Rediu au fost edificate la finele anului trecut două terenuri de sport care vor fi inaugurate oficial luna viitoare.
Primarul Nicolae Făgădar spune că gazonul este pregătit, se pune piatră în jurul terenului și se fac reparații la garduri acolo unde este cazul.
De asemenea continuă în această perioadă lucrările la apă și canalizare iar de săptămâna viitoare încep lucrări de reprofilare a drumurilor.
S-au montat și 70 de steaguri tricolore pe zona principală iar în cartierul nou, se lucrează la finalizarea rețelei de apă și canalizare. Acolo se vor introduce și stâlpii de iluminat de săptămâna viitoare.
„Facem forări la două puțuri amplasate la Rediu pentru ca locuitorii de acolo să beneficieze de apă până când Compania de Apă Arieș va finaliza proiectul european aflat în derulare” explică primarul Nicolae Făgădar
S-au mai făcut și lucrări de reparații la cele două capele din Aiton și Rediu și au fost reabilitați cam 4 km. de drumuri după ploile abundente de anul trecut.