Fetele de la Potaissa Turda, în colaborare cu Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu” , au reușit o performanță uriașă, reușind să devină campioanele României.
Performanța e cu atât mai mare, cu cât elevele Mihaelei Tivadar nu au pierdut niciun meci în acest sezon.
La finalul turneului final de la Galați, antrenorul echipei, căpitanul și cel mai bun coordonator de joc au declarat:
„Pentru noi a fost un turneu perfect, așa cum ne-am propus când am plecat de la Turda. Am realizat exact ce ne-am propus. Mă bucur că am avut cinci victorii din cinci și nu a fost doar declarativ. Mă bucur fete, au respectat tot ce le-am cerut
Cred că am făcut un joc de apărare foarte bun și asta a făcut diferența” – Mihaela Tivadar, antrenorul echipei.
Suntem foarte bucuroase că am reușit să aducem medalia de aur la Turda, după patru ani de muncă și perseverență. Am reușit să devenim campioanele României! HAI TURDA!” – Daria German, căpitanul echipei.
„Mă bucur foarte mult că am devenit campioane și că am terminat campionatul neînvinse. Mă bucur și pentru premiul pe care l-am primit, însă cel mai important e că eu și echipa mea am ieșit pe locul 1 în acest campionat” – Bianca Vintilă, cel mai bun coordonator de joc al competiției.