Unul din importanții furnizori europeni de textile industriale cu servicii complete, grupul Mewa, cu sediul central în Wiesbaden, anunță înființarea unei noi filiale naționale și deschiderea unui centru de transbordare la Florești, lângă Cluj-Napoca, cu scopul creării de noi capacități de gestionare a clienților, logisticii și spațiului de depozitare.
Grupul Mewa este prezent în România de 2 ani și aprovizionează peste 1.000 de companii din întreaga țară, însă grupul gestionează și companii românești aflate în afara țării.
Companiile românești devin din ce în ce mai conștiente de sustenabilitate. Ca urmare, sistemele reutilizabile, precum cele oferite de Mewa, cu serviciul de lavete și pentru colectare a uleiului, sunt din ce în ce mai solicitate, a declarat Michael Kumpfel, Chief Marketing, Sales & Customer Officer, citează Ziarul Financiar.
În 2023, Mewa a raportat afaceri de 896 de milioane de euro. În Europa peste 1, 1 milioane de angajați poartă îmbrăcăminte de lucru Mewa și aproximativ 3 milioane folosesc lavete reutilizabile, produse de această companie, pentru curățarea instalațiilor și utilajelor. Cu 51 de locații și aproximativ 6.000 de angajați, compania de familie, Mewa aprovizionează peste 200.000 de clienți.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.