Societatea turdeană Modulo Decorative Solutions SRL a implementat un proiect de 1 milion de lei (inclusiv TVA), cu o valoare a finanțării nerambursabile de 719,537.82 lei, din bani europeni, care are ca scop reducerea consumurilor energetice la societatea care își desfășoară activitatea pe strada 22 Decembrie 1989.
Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 46 de luni, respectiv între data 01.02.2020 (cuprinzând și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare) și data 17.11.2023.
”Societatea MODULO DECORATIVE SOLUTIONS S.R.L. cu sediul în Municipiul Turda, B-dul 22 DECEMBRIE 1989, nr. 29, județul Cluj, a finalizat cu succes implementarea proiectului “Sistem de monitorizare și contorizare avansată pentru reducerea consumurilor energetice la S.C. MODULO DECORATIVE SOLUTIONS S.R.L”, SMIS 2014+ 138627, în baza contractului de finanțare semnat în data de 18.05.2022 cu MINISTERUL INVESTIȚIILOR ȘI PROIECTELOR EUROPENE, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Obiectivul proiectului a fost reducerea consumului de energie la nivelul Modulo Decorative Solutions SRL prin implementarea unui sistem inteligent de monitorizare a consumurilor de energie în cadrul societății. În urma monitorizării consumurilor se vor identifica cu precizie pierderile de energie și se vor lua măsuri pentru reducerea acestora, având impact direct în reducerea intensității energetice și a amprentei de carbon a companiei, ca rezultat direct al implementării proiectului.”, au anunțat reprezentanții companiei turdene.
În cadrul proiectului s-au realizat:
- un sistem inteligent de monitorizare pentru a crește capacitatea MODULO DECORATIVE SOLUTIONS S.R.L. de a identifica și implementa măsuri de eficiență energetică în vederea înregistrării de economii în consumul de energie și limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră;
o contorizare avansată în interiorul proceselor tehnologice MODULO DECORATIVE SOLUTIONS S.R.L., pe fluxurile relevante consumatoare de energie (electrică, termică, aer comprimat, gaze naturale respectiv apă potabilă şi industrială) în vederea identificarii pierderilor de energie și a potențialului de economisire și de localizare a punctelor de aplicare pentru maximizarea efectelor măsurilor de creștere a eficienței energetice ce vor fi aplicate ulterior;
un instrument de măsură digitalizată a consumatorilor virtuali, a centrelor de cost cu scopul generării de rapoarte și analize a trendurilor care să susțină luarea celor mai bune decizii de management energetic.
Reducerea consumurilor de energie se va baza pe informațiile care vor fi furnizate de noul sistem de monitorizare și control, urmată apoi de măsurile organizatorice care se vor lua în baza acestor informații.
”Reducerea consumurilor de energie se va realiza prin măsuri organizatorice (măsuri noncost) care sunt luate pe baza datelor de monitorizare ale consumurilor energetice prin investițiile din proiect, respectiv prin măsuri de investiții în instalații și utilaje tehnologice ulterior implementării proiectului, investiții care au fost identificate si calibrate ca urmare a monitorizării consumurilor de energie.
Corelat cu economiile de energie, s-a vizat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul societatii prin măsurile postimplementare propuse, de 58,44t CO2/an din anul 3/5 după finalizarea proiectului.
Sistemul de monitorizare și contorizare avansată a consumurilor de utilități, înglobează contoare inteligente de energie electrică, termică, aer comprimat, gaze naturale respectiv apă potabilă şi industrială unificate per zone din fabrică, în echipamente de tip RTU cu ajutorul rețelor cablate de date. Informațiile (mărimi electrice si non-electrice) sunt citite într-o rețea cablată folosind un protocol standard. lnformația este stocată și publicată în tehnologie web accesibilă on-line.
Pentru popularizarea acestui tip de instrument de măsură online a efectelor pozitive ale aplicării măsurilor de eficienţă energetică şi un efect de încurajare a multiplicării acestor aplicaţii la nivelul industriei, implementarea proiectului este promovată prin măsuri de publicitate on-line (pe website https://ro.modulo.fr și în presă, dar și către clienți și furnizori apropiați interesați.”, au mai transmis reprezentanții companiei.