marian morar
m install
nello construct

Compania de Salubritate Câmpia Turzii SA și-a cerut insolvența!

zamblau eugen

Compania de Salubritate Câmpia Turzii și-a solicitat insolvența, pe fondul problemelor financiare cu care se confruntă. Pe rolul tribunalului Specilizat Cluj s-a mai înregistrat o cerere de insolvență a fostei societăți de salubritate din Câmpia Turzii (acționar unic: Municipiul Câmpia Turzii), din partea RADP Cluj-Napoca.

Este a doua companie locală deținută de administrația locală din Câmpia Turzii, care își cere insolvența, după ce anul trecut aceeași procedură a fost urmată și de societatea Domeniul Public Câmpia Turzii SA.

Conform ultimului bilanț financiar depus, în anul 2021 compania care își cere insolvența a avut pierderi cifrate la 1.265.223 lei (iar în anul 2020, pierderile au fost de 1.446.172 lei), la o cifră de afaceri de 5.001.545 lei, în timp ce datoriile au ajuns la 5.277.339 lei. Compania avea 64 de angajați, după ce în anul 2020 numărul acestora se ridica la 80.

TurdaNews a scris despre dezastrul financiar de la Compania de Salubritate Câmpia Turzii SA încă din primăvara acestui an și am atras atenția că se îndreaptă cu pași repezi spre insolvență încă din vara anului trecut.

Citește și: Dezastru financiar pentru Compania de Salubritate Câmpia Turzii SA! Pierderi colosale!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2