Compania de Apă Arieș SA Turda a încheiat anul 2021 cu o cifră de afaceri de 39.405.279 lei, în creștere cu 9.5% comparativ cu anul precedent. Principalele venituri ale companiei au fost din apă (20.422.262 lei) și canal (15.486.343).
Profitul brut al companiei în anul 2021 a fost de 4.379.394 lei, în scădere față de profitul brut realizat în anul precedent (6.017.426 lei), în special prin creșterea costurilor cu energia.
Compania de Apă Arieș vinde serviciile de furnizare apă potabilă cu 5.94 lei/mc (+9% TVA) și serviciile de canalizare/epurare cu 5.31 lei/mc (+9% TVA), de la 01.07.2021.
”Mentionam faptul ca incepand cu data de 12.04.2022 compania a contractat un credit in scopul finantarii si refinantarii cheltuielilor neeligibile din cadrul “proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din regiunea Turda- Campia Turzii in perioada 2014-2020” cos SMIS2014+118679, perioada creditului fiind pe 5 ani.
Pe 24 februarie, Rusia a declanșat invazia armată a Ucrainei. Aceasta data pune capăt abrupt revirimentului economiei mondiale după pandemia de coronavirus si are implicatii economice negative. Ne asteptam la cresterea exagerata a preturilor la energia electrica, gaze , ceea ce duce la cresterea cheltuielilor cu acestea, deprecierea leului in raport cu euro, ceea ce poate duce la scumpirea creditelor si implicit scaderea majora a profitului impozabil, intensificarea atacurilor cibernetice.”, se precizează în Raportul Administratorului, care a fost transmis consilierilor turdeni pentru aprobare.
Compania de Apă Arieș SA derulează un proiect major de înlocuire/extindere a rețelelor de apă și canalizare din aria pe care o deservește (care cuprinde municipiile Turda, Câmpia Turzii și comunele din zona Turzii), în valoare totală de 717.492.241,01 lei. În această sumă sunt incluse nu mai puțin de 16 contracte de lucrări și prestări servicii.
Compania de Apă Arieș SA are ca acționari: Municipiul Turda (45%), Municipiul Câmpia Turzii (34%), Comuna Călărași (1.97%), Comuna Luna (3.50%), Comuna Mihai Viteazu (4.38%), Comuna Petreștii de Jos (1.39%), Comuna Săndulești (1.44%), Comuna Tritenii de Jos (3.87%), Comuna Viișoara (4.46%).
