Produsele care nu trec peste an, sunt acum ambalate frumos, ca să “fure” ochiul cumpărătorilor. Din păcate ne uităm doar la preţurile convenabile şi nu la calitatea produsului sau chiar la termenul de valabilitate , riscând astfel să ne îmbolnăvim pe noi dar şi pe cei dragi. Toxinfecţiile alimentare şi hepatita fiind principalele pericole care ne urmăresc!
Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a controlat 26 de operatori economici care comercializează produse specifice sărbătorilor de iarnă. Comercianţii de carne şi preparate din carne, produse zaharoase, produse de cofetărie şi patiserie au fost găsiţi cu nereguli. S-au controlat în total 2.979 de kilograme de produse şi s-au constatat neconformităţi la 785 kilograme, în valoare de 8.568 de lei. Principalele nereguli s-au găsit în ceea ce priveşte starea necorespunzatoare a ambalajelor, neafişarea termenului de valabilitate, lipsa menţionării producătorului sau a ingredientelor şi neafişarea preţurilor în mod vizibil şi neechivoc. Au fost aplicate 26 sancţiuni contravenţionale, din care 18 amenzi în valoare de 18.700 lei şi 8 avertismente, iar 263 de kilograme de produse au fost oprite definitiv de la comercializare pentru că aveau termenul de valabilitate depăşit.