Codul de etică pentru învăţămîntul preuniversitar, pus în dezbatere publică de MECTS, prevede interzicerea meditaţiilor cu propriii elevi, contra unor avantaje materiale, interzicerea hărţuirii sexuale şi a relaţiilor sexuale cu elevii, inclusiv a celor consensuale, dar şi responsabilitate în vederea atingerii de către elevi a standardelor de performanţă prevăzute de documentele şcolare.
De asemenea, codul interzice fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte, servicii, solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte, traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare dar şi colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare.
Actul pus în dezbatere publică pentru 30 de zile de către MECTS interzice implicarea elevilor în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, organizate special în acest sens de către persoanele responsabile cu instruirea şi educaţia elevilor, în cadrul unităţilor de învăţămînt preuniversitar sau în afara acestora şi prevede excluderea din relaţiile cu elevii a oricărei forme de discriminare, asigurarea egalităţii de şanse şi promovarea principiilor educaţiei inclusive.