Un ciclon polar care lovește acum Europa, se îndreaptă către estul continentului, ajungând și în România în câteva zile.
Cum va fi vremea astăzi și mâine?
Meteorologii au transmis că pe parcursul zilei de astăzi și în prima parte a zilei de mâine, vântul va prezenta intensificări de 45-55 km/h, iar izolat chiar 60-70 km/h. în majoritatea regiunilor.
De asmenea, viteze mai mari ale vântului vor fi în zonele de munte, peste 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vorbim de rafale de 100-110 km/h, asociate și cu ninsoare, astfel încât va determina viscol și vizibilitate redusă în zona respectivă.
În jumătatea de nord a țării noastre, vom avea și precipitații sub formă de ploaie, însă vor fi pe arii restrânse și nu vor fi însemnate cantitativ.
„Vorbim de o formațiune depresionară extinsă în parte de nord, nord-vest, și cu deplasare către estul Europei, care a înglobat o masă de aer rece, ce a determinat scăderi ale valorilor termice chiar și în țara noastră.
Pe parcursul zilei de ieri, s-a răcit partea de sud-est a teritoriului României, semnificativ chiar, față de intervalul anterior în care am avut temperaturi de primăvară, chiar de început de vară.
Astăzi și în zilele următoare vorbim de temperaturi mai modeste.
De subliniat este vântul, care prezintă și va continuă să prezinte intensificări în majoritatea regiunilor. Pe parcursul zilei de astăzi, și prima parte a zilei de mâine, în sudul și estul țării noastre. Intensificări de 45-55 km/h, iar izolat chiar 60-70 km/h. Viteze mai mari ale vântului vor fi în zonele de munte, peste 70-90 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri vorbim de rafale de 100-110 km/h, asociate și cu ninsoare, astfel încât va determina viscol și vizibilitate redusă în zona respectivă
Precipitații vom avea în toată jumătatea de nord a țării noastre, însă vor fi pe arii restrânse, nu foarte însemnate cantitativ, și în general sub formă de ploaie.” – a spus Alina Șerban, la Antena 3 CNN.
Cât despre valul de ger anunțat, meteorologii spun că „această masă de aer rece se va resimți în zona țării noastre, în zilele următoare, în mod deosebit în jumătatea estică.”
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.