Clujul a înscris mai multe proiecte la competiţia lansată de Holcim

Specialiştii în construcţii din România s-au înscris cu 58 de proiecte în competiţia Holcim pentru construcţii durabile, clujenii s-au arătat şi ei interesaţi şi vor participa cu mai multe proiecte. Etapa de înscriere s-a încheiat în 30 martie.

Participă arhitecţi, proiectanţi, ingineri, dezvoltatori şi firme de construcţii. Premiile Holcim pentru Construcţii Durabile reprezintă o oportunitate pentru specialiştii din construcţii de a se remarca la nivel internaţional, într-un concurs care îi promovează nu doar pe câştigători, ci şi pe aceia care se remarcă prin idei şi curaj.

Holcim Awards se desfăşoară într-o fază continentală preliminară, urmată de o etapă globală. În prima fază, primele 3 proiecte clasate la nivel continental se vor decide în 2011 şi vor accede la faza globală a competiţiei, care are loc în 2012. Cele 2 milioane de dolari sunt distribuite în cele două faze ale competiţiei. În faza regională se oferă premii în valoare de 300.000 de dolari pentru cele cinci continente: Holcim Awards Aur (100.000 de dolari), Holcim Awards Argint (50.000 de dolari), Holcim Awards Bronz (25.000 de dolari), premii Speciale/Menţiuni (75.000 de dolari) şi 3 premii Next Generation (50.000 de dolari). Restul de 500.000 de dolari se oferă primilor clasaţi la etapa globală.

Comentarii

ULTIMELE articole: