Campania “Marea debarasare”, organizată în scopul colectării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice de la populaţie, a avut loc, sâmbătă, în judeţul Cluj. Acţiunea s-a desfăşurat în toate oraşele cu peste 20.000 de locuitori, fiind monitorizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj.
La Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Dej şi Gherla, deşeurile de echipamente electrice şi electronice depuse în faţa casei sau în faţa blocului au fost colectate şi transportate gratuit de echipaje ale societăţilor de salubritate la punctele special amenajate. Maşinile agenţiilor de salubritate au transportat la punctele de colectare doar 2.500 de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice depuse de cetăţeni în faţa imobilelor.

















