Echipa de fotbal Chimia Turda a jucat azi primul meci oficial pe teren propriu, în noua ediţie a Campionatului Teritorial organizat de Comisia Municipală Câmpia Turzii. Turdenii au evoluat pe terenul Cimentul, care a fost preluat de administraţia locală.
Echipa turdeană este sponsorizată de Dorel Corpodean, fostul preşedinte al lui FC Arieşul, dar şi candidatul Partidului Conservator la funcţia de primar. La stadion a fost afişat un baner al firmei lui Dorel Corpodean, SC Lacto Natural SRL, iar jucătorii au purtat pe tricouri reclame pentru Albalact (colaborator al firmei lui Corpodean) şi Robibi (firma unui italian care are închiriat spaţiu de la Turdapan, deţinută de Corpodean).
De altfel, în echipa turdeană s-au regăsit şi câţiva jucători turdeni care au trecut prin curtea lui FC Arieşul, la prima echipă sau la echipa a II-a (pe când juca în Campionatul Ligii a 4-a), în frunte cu Sebi Tothăzan şi Mihai Ciortea.
Confruntarea a fost una lipsită de emoţii pentru echipa gazdă, care a întâlnit Steaua Roşie Bolduţ. Turdenii s-au impus cu 7-1 (3-1), prin golurile reuşite de Ciura, Pantea, Hagău, Jianu, Tothăzan şi Ciortea (2). Pentru oaspeţi, care au ratat şi un penalty prin Mureşan Lucian, golul de onoare a fost reuşit de Furdui.
Chimia Turda: Scuturici Ionel – Balcău Vasile (Mărginean Ioan), Gîscă Simion, Pantea Romeo, Ciura Rareş (Baias Ovidiu), Ciortea Mihai (Cherecheş Lucian), Mornea Tudor, Tothăzan Sebi, Hagău Victor, Jianu Călin, Baias Doru (Pop Cristian).
Steaua Roşie Bolduţ: Mureşan Lucian – Cozma Gligor (Baciu Nicolae, Crişan Nuţu)), Furdui Călin, Bărăian Alexandru, Iurean Marius, Baciu Sorin, Vlasa Mihai, Făgădar Ioan (Iurian Radu), Baciu Cornel, Plăcintar Dorin, Moldovan Daniel.
























