Aleșii locali din municipiul Câmpia Turzii au aprobat în cadrul Ședinței Ordinare din data de 30 iunie un Proiect de Horărâre referitor la Planul Urbanistic Zonal pentru lucrarea de construire a Centrului de Îngrijire al Vârstnicilor Sfântul Vasile cel Mare la Câmpia Turzii.
Beneficiarul acestei construcții va fi Parohia Ortodoxă din Câmpia Turzii.
Recent consilierii locali au aprobat un proiect ce a presupus retragerea dreptului de administrare al Colegiului Tehnic Victor Ungureanu Câmpia Turzii asupra imobilului situat în localitate pe strada Laminoriștilor nr. 115, fostul Internat Școlar nr.1.
Atribuirea în folosinţă a acestui imobil se face în vederea reabilitării şi amenajării unui Centru de îngrijire şi asistenţă pentru persoanele vârstnice.
Solicitarea a fost făcută de preotul-paroh Daniel-Nicolae Vălean.
În cadrul centrului, persoanele de vârsta a treia vor beneficia și de servicii pentru sănătatea populației de tip policlinică și tratamente.























