Astăzi am stat de vorbă cu primarul municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, despre stadiul actual al lucrărilor la infrastructura rutieră din oraș, dar și despre alte aspecte importante pentru cetățeni.
Recent, o delegație a Primăriei Câmpia Turzii a participat la o serie de evenimente organizate în Norvegia, cu granturi norvegiene, pe tema implementării și utilizării energiei verde.
Citește și: Primăria Câmpia Turzii: Implementăm modelul norvegian în materie de energie verde🟢
Edilul se declară impresionat de cultura norvegiei și modelul de civilizație pe care l-a descoperit în cele câteva zile petrecute acolo.
„Știu să își folosească resursele la maxim, iar acest lucru m-a impresionat. Am văzut o curățenie exemplară. Nu am văzut oameni încruntați, oameni care să se certe unii cu ceilalți, lucru care sincer m-a impresionat foarte tare.”, ne spune Dorin Lojigan în cadrul interviului.
Totodată, primarul a împărtășit cu noi câteva vești bune pentru cititori. Au fost depuse două proiecte spre finanțare pe exercițiul financiar 2021-2027, fonduri europene POR.
„Este vorba despre reabilitarea întregii șosele naționale de la intrare dinspre municipiul Turda până la ieșire spre comuna luna. Vorbim de câteva zeci de milioane de euro și înseamnă modernizarea în totalitate a drumului european care traversează municipiul, începând cu spațiile verzi, piste de biciclete, introducerea în subteran a cablurilor de alimentare energie electrică și iluminat…. deci un proiect extrem de complex.”, explică edilul.
Vezi interviul complet mai jos: