Novak Djokovic, Rafael Nadal și Roger Federer au dominat lumea tenisului în ultimii 20 de ani fără drept de apel. Cei trei vor rămâne în istorie cu siguranță ca cei mai mari trei jucători din istoria acestui sport. Care dintre ei este cel mai bun va rămâne o discuție veșnică, însă ce știm în acest moment este că Nadal este tenismenul cu cele mai multe titluri de Grand Slam (21). Djokovic și Federer au rămas, deocamdată, la 20.
Cu toate acestea, cei trei par să fie spre drumul spre retragere, în special Federer. La Djokovic există și incertitudinea privind care sunt exact turneele la care va putea să participe fiind nevaccinat. Așadar care sunt tensimenii care vor le vor lua locul? Cine va fi în noul “Big Three”? Pariază online pe tenis la Sportingbet.ro și descoperă care va fi noua generație din acest sport.
Cine va face parte din noul Big Three în lumea tenisului?
1. Daniil Medvedev
Jucătorul rus este deja noul lider mondial și asta spune totul. Este primul care a reușit să spargă dominarea celor din Big Three în ceea ce privește clasamentul mondial ATP. Medvedev este cu siguranță unul dintre cei mai talentați jucători la ora actuală, serviciul său fiind cu adevărat impecabil, dublat de un joc la fileu care poate pune în dificultate pe oricine. Rusul are deja în palmares un turneu de Grand Slam câștigat (US Open 2021). Ceea ce îl poate trage în spate este temperamentul său – pare mereu predispus la o ceartă inutilă cu arbitrul, iar asta îi poat atrage și antipatia publicului, ca la Australian Open. La acest nivel, o astfel de presiune își poate spune cuvântul în momente cheie.
2. Alexander Zverev
Germanul este extrem de talentat și poate să aducă puncte cu adevărat spectaculoase pe teren. Este pe locul trei în lume și are potențialul de a ajunge lider mondial în viitor. Totul este umbrit însă de scandalul de violență domestică, dar și mai recent de o ieșire nervoasă inacceptabilă asupra unui arbitru de scaun, pe care a fost aproape să îl lovească cu racheta. La fel ca la Medvedev, poate chiar mai mult, Zverev trebuie să își schimbe comportamentul dacă vrea să facă performanță constant.
3. Felix Auger-Aliassime
Varianta ușoară era Stefanos Tsitsipas sau chiar Andrey Rublev, jucători clasați mult mai bine decât canadianul Auger-Aliassime. Cu toate acestea, potențialul uriaș pe care îl are tânărul canadian îi depășește pe cei doi. Rublev și Tsitsipas par că și-au atins deja maximul în carieră, în timp ce Auger-Aliassime, la doar 21 de ani, are o întreagă carieră în față, iar jocul său nu face decât să impresioneze din ce în ce mai mult de la un turneu la altul. Canadianul progresează constant și nu va mai trece mult timp până când îl vom vedea câștigând primul său Grand Slam.
Alte nume importante pentru viitor de menționat aici cu siguranță sunt Jannik Sinner sau Carlos Alcaraz, două viitoare staruri. Ca două diamante neșlefuite însă, ei trebuie urmăriți pentru a vedea cât de adevărat este potențialul.
sursa foto: unsplash.com