Cât de independentă e presa din România? Cât de dependentă este de interesele unor „moguli” avizi de putere şi de bani care să le intre în conturi? Sunt întrebări la care putem discuta mult şi bine… În contradictoriu, fireşte, pentru că şi aici veţi descoperi interese şi interese…
Tocmai de aceea, cred că este mai potrivit să vedem cum ne observă alţii pe noi. Iar un recent document al Oxford Analytica tocmai la asta face referire… Pentru cei care nu ştiu, Oxford Analytica este un prestigios institut de consultanţă politică din Marea Britanie. Ei bine, care e concluzia specialiştilor britanici? Că media nu mai are atât de mult deprinderi de informare a publicului-cititor, ci mai mult de „vânător al lui Băsescu”. Dacă cineva din spaţiul carpato-danubiano-pontic lansa teoria asta, imediat era etichetat de adversarii drept un „pupincurist”, un „activist băsescian”, un „portocaliu” sau chiar un iubitor al „dictaturii Băsescu”. Venind din exterior, concluzia ar trebui să ne dea de gândit şi să ne pună pe gânduri… „Proprietatea concentrată în mâinile câtorva personaje bogate a condus la schimbări dramatice. Jurnalismul de investigaţie a fost îngropat. (…) Conţinutul trivial sau senzaţionalist a înlocuit reportajele serioase”, e concluzia majoră a acestui institut.
Presa „mogulilor” înfierează „dictatura lui Băsescu”. Ciudat, pentru că tocmai posibilitatea de a-l face în toate felurile posibile pe Băsescu indică absenţa dictaturii. Dar, reflectă dictatura „mogulilor”, care nu se dau în lături de la nimic pentru a-şi pune planul în aplicare. Dacă te uiţi la Antena 3, de exemplu, concluzia e cât se poate de evidentă. Dacă o băbuţă e lovită de o maşină în viteză, Băsescu e de vină! Dacă s-a declanşat criza mondială, tot Băsescu e de vină! E ca un concurs de genul „spune-mi ce problemă ai, ca să-ţi zic de ce e vinovat Băsescu”, cu variante dintre cele mai absurde şi mai comice, în acelaşi timp.
De aceea cred că în ziua de azi trebuie să fii suficient de perspicace pentru a înţelege ceva din jocul războiul ăsta, dus cu atâta absurditate şi adversitate.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.