Mai sunt doar 4 zile de vară, iar concediile s-au cam terminat. De aceea, este interesant să vedem ce recenzii au strâns pe Google cele șase obiective turistice importante din zona Turzii.
Iată că vara se apropie de final, iar zona Turzii s-a bucurat de un formidabil flux de turiști în acest an. Cu toate acestea, auzim deseori întrebarea retorică „Ce să vizitezi și în Turda?”. Ei bine, iată că avem șase obiective turistice ce atrag turiști din România, cât și din străinătate.
Așadar, în Turda avem Salina, Muzeul de Istorie, Ștrandul Durgău, Cheile Turzii, Castru Roman și Teatrul Național „Aureliu Manea”, acestea fiind printre cele mai frecventate locuri de turiști și nu numai, mai ales în perioada verii.
Iată o scurtă prezentare a acestora și părerile celor ce au trecut pe aici:
Salina Turda
Salina Turda este cel mai spectaculos subteran modelat de oameni și printre cele mai spectaculoase atracții turistice din lume. Este subteranul pe care oamenii l-au creat într-un mediu natural deosebit, în adâncul Transilvaniei, săpând în sarea depusă după evaporarea mării care acoperea toată regiunea în urmă cu milioane de ani.
Salina Turda este un dar al acestor meleaguri pentru oricine trăiește sau doar trece pe aici, ca turist prin Turda. Salina este un simbol și o sursă de prosperitate, de sănătate și de mândrie pentru fiecare turdean.
Salina este o comoară din adâncuri, care se lasă dezvăluită, în întreaga-i frumusețe. Un tărâm magic, care face bine. Te îmbie la relaxare, deconectare, apropiere de natură și de cei dragi, fiind un izvor inepuizabil de sănătate.
Este unul dintre puținele obiective turistice din România incluse în celebrul ghid de călătorii Michelin, primind două stele Michelin, din maximul de trei posibile. Salina Turda este singura salină din România inclusă în acest ghid, autorii ghidului fiind profund impresionați de Salina Turda, considerând-o „modernă și surprinzătoare”.
Acum, sarea din Salina Turda ar putea asigura necesarul de sare pentru toată Planeta timp de 60 de ani, dacă ar fi cazul.
În fiecare an, Salina noastră este vizitată de mii de turiști, iar pe Google a strâns, în decursul anilor, aproape 30.000 de recenzii, având un punctaj de 4,5 din 5.
Câteva recenzii:
Recenziile nu sunt toate de laudă, multe recenzii făcând referire la aglomerația exagerată și la calitatea servicilor, precum funcționarea liftului sau prețurile suvenirurilor, însă majortitatea spun că Salina Turda merită vizitată măcar o dată în viață.
„Salina de la Turda este un obiectiv turistic internațional. Arată spectaculos, poți face diverse activități în interior sau doar să admiri salina. Am văzut că erau și anumite zone de tratament, dar trebuia să achiți o taxă. Cred că ar trebui să ai încălțăminte adecvată, poți aluneca ușor în unele zone. În interior există și lift și scări. Noi am plătit parcarea 10 lei/zi, intrarea 50 lei/pers (merită să cumperi biletul online, coada este destul de mare), să mergi cu barca 20 min/30 lei. Noi am vizitat salina pe 14 august și a fost incredibil de aglomerat, mai bine să o vizitezi în timpul săptămânii.” – acum o săptămână
„Este o aglomeratie mare dar merita! Drumul este plin de peripetii si este superb, mai ales cu atat de multe activitati jos! Roata, loc de joaca, magazin de suveniruri, mini-golf, biliard. Jos este un mic lac unde te poti plimba cu o mica ambarcatiune! Preturile la suveniruri sunt putin piperate, deci, ar fi bine sa luati mai multi bani, nu ca mine cu 25 de lei.” – acum o săptămână
„Frumos loc Dar cam Prost organizat si mult prea permisiv cu Cei care au scris pe fiecare cm2 din interior deteriorand imaginea locului prin prisma mea,cozile la lift destul de mari si Nici macar un loc sa poti servi o cafea pe parcursul vizitei si la magazinul de suveniruri Chiar nu isi are locul sarea de Himalaya avand in vedere Ca ne aflam intr-o mina de sare Romaneasca si as incuraja sa introduca mai multe produse locale.Merita vizitata macar o data in viata si sper sa imbunatateasca starea serviciilor pe viitor Sau redus costul biletului de intrare.” – acum 5 zile
„E frumos, impresionat, curățenie…dar, la prețul biletelor stai prea mult timp sa aștepți la lifturi( circa 30 minute la coborâre și aproape o oră la urcare). Fluxul mare de turiști ar trebui să impună o schimbare de management.” – acum o săptămână
„Copii au fost foarte încântați!
Recomand vizitarea minei Gizela prima data, are program de vizitare de la 11 la 14.
Merita fiecare secunda petrecuta acolo!
Important este sa veniți și cu răbdare, este destul de aglomerat la urcarile și coborârile în minele Rudolf și Terezia.” – acum 5 zile
Puteți citi și celelalte recenzii aici: RECENZII GOOGLE SALINA TURDA
Muzeul de Istorie Turda
Muzeul de Istorie, cunoscut și ca Palatul Princiar din Turda este cel mai valoros obiect de cultură și arhitectură medievală al Turzii, construit în locul bastionului de nord-vest demolat al fortăreței medievale.
Este cunoscut și sub numele de Cămara de Sare, Curia Casei Fiscului, Casa Fiscală, Casa Princiară, Casa Principilor, Palatul Voievodal, Conacul Princiar și Casa Bathory. El reprezenta odinioară reședința principelui Ardealului Sigismund Bathory. A fost destinat inițial de fapt pentru Vama Sării de la Turda.
Palatul păstrează unele fragmente din clădirea inițială de la sfârșitul secolului al XV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Clădirea s-a bucurat de considerație de-a lungul timpului, numărându-se între reședințele preferate ale principilor Transilvaniei. Până în jurul anului 1588 s-au efectuat lucrări importante de reconstrucție, structura actuală a clădirii datând din acele vremi. Ea a mai suferit o refacere generală în anul 1818, reparații mai efectuându-se în anii 1886-1887 și 1911, de când datează forma pe care o are și azi. Arhitectura clădirii este în esență gotică, peste care se suprapun elemente ale stilului Renaissance.
În 1943 în această clădire a fost înființat Muzeul de Istorie, inaugurat în 1951 la inițiativa lui Augustin Rațiu, cu ajutorul istoricului Ioan I. Russu și al prof. Ion Țigărea.
Muzeul de Istorie cuprinde o colecție bogată de obiecte, în special din perioada romană. Materialele prezentate sunt numismatice, epigrafice și arheologice, ele constituind și obiectul de studiu al unor cercetători precum Hadrian Daicoviciu, Ioan I. Russu, Nicolae Vlassa ș.a.
Spre a evita degradarea în continuare și distrugerea prin vandalism a celor mai importante vestigii antice romane din lapidariul învecinat, în anul 2013 s-a luat hotărârea ca acestea să fie mutate definitiv în curtea Muzeului de Istorie. Aici au fost restaurate de specialiști, corespunzător normelor muzeale.[4]
Muzeul de Istorie Turda este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015.
Câteva recenzii:
De-a lungul anilor, Muzeul de Istorie Turda a reușit să strângă pe Google puțin peste 500 de recenzii și a adunat un punctaj de 4.6 din 5.
„Muzeul de istorie din Turda este găzduit în conacul familiei Bathori. O clădire impresionantă, încărcată de istorie. Exponate de mare valoare, descoperite în zonă, ușile și lemnăria veche, tablourile expuse, piesele de mobilier, încăperea dedicată familiei Rațiu, mormântul prințesei Francisca, lapidarium la subsol și în curte. O jumătate de oră încântătoare într-un muzeu extraordinar, cu muzeografi pasionați. Obligatoriu de vizitat de către orice turist.” – acum 8 luni
„Un muzeu mic dar foarte bine organizat.O oaza de cultură.Au și magazin de suveniruri.
Preț adulți 10 Ron,preț elevi 5 Ron.Un preț corect.
Recomand mai ales că este organizat cronologic iar fiecare obiect expus are și denumirea.” – acum 11 luni
„Un loc minunat și fascinant. Cu toate că nu pot să spun că vezi Michelangelo sau Leonardo da Vinci, dar este un muzeu foarte bine pus la punct. Acolo vezi adevărata istorie din Turda. Muzeul se află chiar în centru (cred), este situată lângă o biserică superbă (din anul 1406 din câte am înțeles eu de la muzeograful din incinta muzeului). Clădirea muzeului este o clădire excepțional de frumoasă, te duce cu gândul la istorie. Este renovată și foarte bine pusă la punct. Personalul din muzeu, sunt oameni excepționali, de asemenea directorul muzeului care ne-a întâmpinat la intrare, un om deosebit, pe care îl felicit pentru ceea ce a făcut acolo. Sincer, vă recomand din suflet acel loc. Cu siguranță nu veți regreta, vă garantez. Felicitările mele!!!” – acum un an
„Imobilul care găzduiește muzeul e foarte frumos colecțiile sunt frumoase ,merita vizitat.” – acum 8 luni
„Situat in inima orasului Turda, muzeul are o colectie impresionanta de artefacte istorice, de la perioada preistorica pana in prezent precum si o expozitie dedicata civilizatiei dacice cu artefacte exceptionale. Recomand cu caldura vizitarea Muzeului de Istorie din Turda tuturor celor interesati de istorie si cultura.” – acum 3 luni
Puteți citi și celelalte recenzii aici: RECENZII GOOGLE MUZEUL DE ISTORIE TURDA
Cheile Turzii
Rezervația Naturală Cheile Turzii a strâns pe Google, până la ora actuală, aproape 12.500 de recenzii și un punctaj de 4,8 din 5.
Cheile Turzii alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN, aflată în județul Cluj, la o distanță de 6 km vest de municipiul Turda, de-a lungul văii Hășdate.
Au o lungime de 1.300 m și o înălțime a pereților de până la 200 m. Cheile ocupă o suprafață de 324 ha și s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de către râul Hășdate.
Cheile Turzii oferă un peisaj carstic de o rară sălbăticie: stânci înalte și abrupte, creste ascuțite, turnuri de piatră, vâlcele pietroase, grohotișuri, arcade etc. Conține peste 1.000 de specii de plante, animale, fluturi unele reprezentând elemente rare ca usturoiul sălbatic, acvila de stâncă, șogârțul de baltă, tisa, scorușul, garofița albă, fluturașul de stâncă.
Rezervația naturală Cheile Turzii este administrată de Consiliul Județean Cluj, respectiv de comuna Mihai Viteazu.
Câteva recenzii:
„Interesant de văzut, pentru pesisajele spectaculoase. Traseu reabilitat în mare măsură, toate podurile sunt funcționale, zonele mai periculoase au cablu de siguranță de care să te poți ține.
Access ușor din ambele părți, intrarea dinspre Săndulești are amenajate parcări – 10 lei ziua chiar jos spre intrare, gratuit sus la tiroliene. Sunt și ceva terase și chioșcuri, se poate mânca sau servi băuturi, pare decent, dar nu am folosit.
Multă lume, mai ales în weekend, dar chiar și așa cheile sunt lungi, e loc de toată lumea.
E bine de avut apă de băut, se poate cumpăra de la intrarea dinspre Săndulești, pe traseu nu știu să fie izvoare, deși apă e destulă în pârâul care a format cheile. Total nerecomandat pentru băut, totuși.
Se mai poate îmbunătăți, e clar, însă a meritat pentru timpul petrecut in natură.” – acum 6 zile
„E parcare mare la intrare 10 lei ziua. Toalete la parcare si la Cabana Cheile Turzii. Multe terase, tonete si tarabe cu diverse. Tiroliana spectaculoasa.
Traseul nu e foarte dificil pana la un anumit punct. Am fost cu copiii de 1a5l si 4 ani pana in punctul in care cararea se ingustase prea tare si imi era greu sa il mai tin de mana pe cel mare. Adica vreo ora cel putin la dus cu tot cu opriri de poze si vazut diverse.
Baiatul mare a fost incantat de rau, pietre, poduri. Am vazut veverite, pesti, soparle.
Permiterea accesului cu câini: Am vazut multa lume cu catei.” – acum o săptămână
„Foarte frumos! Traseul principal prin chei si inapoi dureaza undeva la 2ore dus-intors. Dificultatea este medie spre usor cu unele zone stancoase insa nu dificil de traversat. Parcare spatioasa la intrare in chei cu plata. Recomand daca vizitati zona Turda.” – acum patru zile
„Frumos…un traseu ușor la inceput…apoi spre sfârșit trebuia sa te ții de corzile ce erau prinse de stanci, drumul ingust pe acel traseu…dar dacă ai încălțăminte adecvata e petfect, altfel sunt pietre pe care aluneci ușor.Peisaj minunat, verdeață multă…mulți turiști, era sărbătoare.
Permiterea accesului cu câini: Am văzut multe persoane care aveau câinii în lesa, câini de talie mica.” – acum 6 zile
Puteți citi și celelalte recenzii aici: RECENZII GOOGLE CHEILE TURZII
Ștrand Durgău
Ștrandul Durgău a reușit până în acest moment să strângă puțin peste 30 de recenzii, având un punctaj de 4,3 din 5 pe Google.
Ștrandul Durgău completează mixul de sănătate și relaxare oferit de Salina Turda. O alternativă balneară și de petrecere a timpul liber, atât în vacanțe, cât și în zilele călduroase de vară.
Începuturile tratamentului balnear la Turda datează din 1840 când, doctorul Iosif Hanko pune bazele stațiunii Băile Sărate Turda, prin amenajarea lacului Roman. Lacurile de la Durgău au fost utilizate pentru balneație și terapie în mod empiric și cu amenajări minime încă din secolul al XIX- lea. Apele mineralizate clorosodice au fost utilizate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, de circulație periferică şi a afecțiunilor ginecologice.
Continuțul ridicat de clorură de sodiu (sare gemă) din apa lacurilor (10% la suprafață; 28% la 30 m adâncime) face ca fenomenul de heliotermie să fie foarte intens. Amenajarea lacurilor Ocnei și Rotund de la Durgău, a fost un prim pas spre valorificarea complexă a potențialului terapeutic al zonei.
Cu o îndelungata tradiție, în perioada estivală, lacurile mineralizate formate pe vechi exploatări de sare, oferă turiștilor un minunat loc de recreere și destindere într-un cadru natural. Pentru un plus de confort, au fost amenajate locuri cu nisip pentru plajă, pontoane din lemn, dușuri și un bar cu terasă.
În familie, cu prietenii, la orice vârstă, Ștrandul Durgău este o opțiune binevenită pentru toți cei care doresc să fie mai sănătoși apelând la remedii naturale.
Câteva recenzii:
De-a lungul timpului, Ștrandul Durgău a reușit să adune puțin peste 30 de recenzii pe Google și are un punctaj de 4,3 din 5.
Puteți citi și celelalte recenzii aici: RECENZII GOOGLE ȘTRAND DURGĂU
Castru Roman Potaissa
Cel mai important monument istorico-arheologic al orașului Turda este castrul roman Potaissa al Legiunii a V-a Macedonica, de pe platoul numit Dealul Cetății. Castrul a fost construit de către această legiune în anul 168.
Începerea conflictelor marcomanice au determinat Roma să trimită în jurul anului 168 Legiunea a V-a Macedonica din Moesia, de la Troesmis, la Potaissa pentru a întări defensiva nord-vestică a Daciei romane. Leagiunea a construit aici cel mai mare castru cu funcționare îndelungată din această provincie romană.
Cu laturile lungi (de nord și de sud) de 573 m și cele scurte de 408 m, uriașul dreptunghi pe care-l descrie ocupă o suprafață de 23,4 ha și adăpostea 5.000 de militari. Zidurile aveau o grosime de 1,7–2 m, fiind realizate din mortar și piatră. În fața zidurilor exista un șanț cu apă lat de 12 m și adânc de 3 m [5]. Avea două străzi care se intersectau în cruce și patru porți. Poarta pretoriană este orientată spre răsărit iar Porta decumana spre apus. Cea mai importantă clădire din castru a fost cea a comandamentului; ea fiind situată la intersecția drumului principal cu cel pretorian.
De asemenea, și Castrul roman Potaissa din Turda este înscris pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii din România în anul 2015.
Câteva recenzii:
Deși Castru Roman Potaissa este printre cele mai reprezentative obiective turistice pentru orașul nostru, pe Google are doar 13 recenzii și un punctaj de 2,8 din 5.
„Cu mai multa implicare a statului sau macar a autorităților locale am descoperi un fragment frumos de istorie…” – acum doi ani
„Castrul roman Resculum se află în locul numit “Grădiște”, la periferia satului Bologa, comuna Poieni, județul Cluj. Acesta a fost ridicat de către soldații romani, în jurul anului 106, după cucerirea Daciei, cu rolul de a supraveghea și apăra granița Imperiului.
Accesul este relativ facil, pe un drum parțial asfaltat ce pornește în stânga, după trecerea căii ferate și intrarea în localitate. Din păcate nu există indicatoare rutiere sau turistice spre castru sau care să-l semnalizeze la fața locului.
Castrul se prezintă sub forma unui vast platou mai înalt față de relieful înconjurător, delimitat de vegetație și probabil, de un vechi șanț de apărare.
În prezent se execută lucrări de cercetare arheologică, însă nu este pus în valoare în niciun mod. Incinta pare mai degrabă un câmp agricol.
Accesul este liber.” – acum patru ani
„Nu este nici un indicator spre castru, iar in momentul in care il gasesti este doar iarba peste cateva pietre in mijlocul pajistii.” – acum doi ani
„Dezastru. Un fragment de istorie lasat cu intentie in paragina. Rusine autoritatilor.” – acum un an
„Practic nu merită pierdut timpul.Se văd urmele unor săpături abandonate și nimic mai mult” – acum un an
Puteți citi și celelalte recenzii aici: RECENZII GOOGLE CASTRU ROMAN POTAISSA
Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda
Clădirea Teatrului National din Turda a fost construită între anii 1901-1904, în stil eclectic, cu elemente arhitecturale de stil Secession, neobaroc și neorococo.
Clădirea a fost proiectată a fi un „Vigado” și a adăpostit după 1921 „Casina Intelectualilor Români” și cinematograful particular „La Grecu” (apoi cinematograful „Arta”), iar din 1922 și „Societatea Amicii Artelor”.
Prin anii ’50 ai secolului al XX-lea, cinematograful „Arta” s-a închis și a devenit „Teatru de Stat” (ulterior denumit „Teatru Municipal”). Iar din 2019 teatrul a devenit Teatru National.
Într-o perioadă de peste o jumătate de secol, Teatrul a prezentat peste 300 de premiere.
Clădirea găzduiește și Biblioteca Municipală “Teodor Murășanu”.
Din 13 august 2014, ca apreciere a contribuției sale la dezvoltarea artei teatrale in România, Teatrul Municipal din Turda a primit numele marelui regizor și se numește Teatrul „Aureliu Manea” Turda.
Câteva recenzii:
Teatrul Național „Aureliu Manea” Turda a reușit să strângă aproape 400 de recenzii pe Google, având un punctaj de 4,6 din 5.
„Cea mai importanta institutie de cultura din oras. A dat mari actori, este singurul teatru care poarta numele unui regizor. Pe aceasta scena au evoluat actori de prima marime ai teatrului romanesc.” – acum 6 ani
„Stelele sunt pentru actorii de aici, tineri, plini de energie care îți dau speranțe ca încă nu s-a pierdut totul. Exista spectacole saptamanale astfel incat cine dorește poate să isi reincarce bateriile la teatru.” – acum patru ani
„Exceptional ! Ador locul, teatrul, arta, arhitectura acesteia foarteeeee mult, recuzita chiar reusită, actorii sunt de admirat, spectacolele de foarte calitate si mereu de îmbunătățire, scaunele extra comfortability din sala mare, luminile bune.. Nu vreau sa intru în detali. Vreau sa recomand cu cea mai mare încredere !” – acum 3 ani
„Am vizionat de curând “O noapte furtunoasă” un spectacol remarcabil cu o abordare modernă și actori extrem de talentați. Respect și felicitări echipei care a pus în scenă această capodopera. Bucuria și buna dispoziție mi – a fost indusă de acești eroi ai artei care au jucat fără cusur chiar dacă sala a fost aproape goală.” – acum un an
„Cultura ar trebui susținută mai mult pentru a nu ne pierde tradițiile și cultura nației noastre.” – acum doi ani
Puteți citi și celelalte recenzii aici: RECENZII GOOGLE TEATRUL NAȚIONAL „AURELIU MANEA” TURDA
Turda stă bine la capitolul TURISM!
Având în vedere toate aceste recenzii, chiar dacă unele nu sunt prea pozitive, putem concluziona că Turda stă bine la capitolul turism și obiective turistice.
Majoritatea dintre aceste obiective prezentate se apropie de nota 5 pe Google, ceea ce înseamnă punctaj maxim.
E bine să știm că turiștii ce ne trec pragul se simt bine în orașul nostru.
De ce e important să lăsăm recenzii?
Avem noi un spirit de a lăsa recenzii, însă doar când nu ne place un loc sau am avut parte de o experiență neplăcută, dar nici nu ne dăm seama cât de importante sunt recenziile pentru locații.
Acestea practic stabilesc calitatea serviciilor oferite, iar asta poate să îmbunătățească imaginea unui loc sau chiar să-l ducă în pragul închiderii.
De aceea, dacă v-ați simțit bine undeva, nu uitați să lăsați și o recenzie drăguță. Cu toții avem telefoane, cu toții folosim Google, iar efortul este minim.


















