În luna august a acestui an, un incident grav s-a petrecut la Cluj. Un tânăr șofer a refuzat să iasă din mașină la solicitarea unui polițist. L-a târât cu mașina apoi a fugit de la locul faptei.
Polițiștii au încercat să-l imobilizeze dar bărbatul a pornit de pe loc, târându-l astfel și pe unul dintre polițiști după mașină. Omul legii s-a ales cu răni la picioare iar șoferul vinovat a fugit de la locul faptei.
În mai puțin de o oră de la producerea incidentului, șoferul, un tânăr de 20 de ani, a fost depistat ulterior pe o stradă din cartierul Someșeni.
„În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracțiunii de ultraj, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul și dispuse măsurile legale.
Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, apoi a primit arest preventiv pentru 30 de zile” au informat atunci reprezentanții IPJ Cluj.
Între timp tânărul șofer a fost trimis în judecată pentru fapta sa, iar magistrații au decis: bărbatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.
Sentința pronunțată miercuri, 4 decembrie, de magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Citește și:
Incident grav pe o stradă din Cluj! Polițist târât de mașină câțiva metri!
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
























