Părinții turdeni au câteva opțiuni pe perioada vacanței de vară, atunci când unele grădinițe își încetează activitatea.
Din informațiile furnizate de administrația locală, unele unități de învățământ vor face cu „schimbul” pentru a menține deschise grădinițele dar și pentru a acorda concediile angajaților.
În perioada în care instituțiile de învățământ sunt închise se realizează lucrări de reparații, igienizare și dezinfecție.
„În măsura în care puteți, vă rog să ne informați care grădiniță cu program prelungit va asigura permanența pe perioada vacanței. În ultimii doi ani nu s-au acceptat copii de la o grădiniță la alta, din cauza coronavirusului. Acum nu mai suntem în stare de alertă și astfel de motive nu mai pot fi invocate. Cu toate acestea, nimeni nu răspunde la întrebarea aceasta. Problema este că nu toți părinții au posibilitatea să își lase copiii cu bunicii și nici nu au concedii de două luni. Întotdeauna a fost o grădiniță care a asigurat permanența în vacanță, doar că acum nimeni nu pare a ști nimic” spune o cititoare TurdaNews.
Din informațiile obținute de noi reiese că toate grădinițele turdene sunt deschise în luna iunie. Pentru luna iulie, sunt deschise Poiana cu Castani, DR.I.Rațiu, Căsuța Piticilor și Prichindelul Isteț, Urmând ca grădinița SF. Maria să fie închisă luna viitoare.
În august, va fi deschisă doar Grădinița SF. Maria, celelalte vor fi închise.
În documentul atașat se regăsește centralizatorul privind programul de funcționare în perioada vacanței de vară a grădinițelor din Turda.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.