Zona Rimetea este cunoscută pentru frumusețea peisajului de basm. Recent au fost surprinse imagini cu „petice” de zăpadă care acoperă zona.
A nins puțin și la Rimetea dar cu toate acestea peisajul este unul superb care te îndeamnă la vizitare ori de câte ori ai ocazia.
Aflat la doar 30 de km de Turda, satul Rimetea a fost desemnat destinația anului 2024.
Rimetea a fost inclusă de Ministerul Culturii pe lista propunerilor pentru Patrimoniul Mondial UNESCO.
Comuna Rimetea este un veritabil diamant turistic, arhitectura rurală și peisajele mirifice creează o simbioză perfectă în această micuță localitate de la poalele Munților Trascău.
Însă, magia acestui loc nu se rezumă doar la aceste două lucruri. Turiștii care vizitează această zonă în primele luni de vară, pot observa un fenomen unic. În Rimetea, soarele „răsare” de două ori.
Nu, fenomenul nu este o iluzie optică, ci ține mai degrabă de relieful zonei!
Foto/Ioan Moldovan