m install
nello construct

Ce bani au ajuns la primăriile din zona Turzii, din fondul de rezervă al Guvernului?! Iată toată lista!

floris

Guvernul României a luat decizia de a aloca diverse sume de bani, la propunerea Ministerului Dezvoltării, din fondul de rezervă al Guvernului, către primăriile din România, pentru a se asigura plata unor cheltuieli curente și de capital și pentru continuitatea derulării unor programe de investiții.

Sumele alocate astăzi au fost solicitate de Instituțiile prefectului și/sau consiliile județene și vor asigura continuitatea funcționării atât a aparatului de specialitate al autorităților publice locale, cât și a serviciilor publice din subordine, prin plata salariilor, a cheltuielilor pentru protecția copilului și asistență socială și a unor facturi restante, precum și cofinanțarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă sau cu finanțare din programe naționale aflate în implementare, dar și plata unor cheltuieli stabilite prin hotărâri judecătorești”, a spus ministrul Adrian-Ioan Veștea.

La nivelul județului Cluj, au primit bani 79 de localități, din totalul celor 81 existente. Printre cele două localități care nu au primit niciun ban, se află și comuna Tritenii de Jos, din zona noastră.

La Turda și la Câmpia Turzii au ajuns cei mai mulți bani, câte 700.000 de lei, însă dacă ne raportăm la mărimea localităților și la cheltuielile administrative, primăriile din mediul rural au fost mai ”câștigate”.

În zona Turzii, au fost repartrizate următoarele sume de bani:

  • CÂMPIA TURZII – 700 mii RON
  • TURDA – 700 mii RON
  • AITON – 430 mii RON
  • BĂIȘOARA – 430 mii RON
  • CĂLĂRAȘI – 452 mii RON
  • CEANU MARE – 452 mii RON
  • CIURILA – 430 mii RON
  • FRATA – 459 mii RON
  • IARA – 430 mii RON
  • LUNA – 430 mii RON
  • MIHAI VITEAZUL – 550 mii RON
  • MOLDOVENEȘTI – 256 mii RON
  • PETREȘTII DE JOS – 430 mii RON
  • PLOSCOȘ – 430 mii RON
  • SĂNDULEȘTI – 430 mii RON
  • TURENI – 430 mii RON
  • VALEA – IERII 452 mii RON
  • VIIȘOARA – 452 mii RON
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 56 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: