Seso Câmpia Turzii şi Arieşul Turda vor disputa, vineri şi sâmbătă, noi jocuri în Liga 3, respectiv Liga 2. Cei de la Seso se vor deplasa în judeţul Braşov, unde vor juca cu Unirea Tărlungeni, în timp ce turdenii vor evolua pe teren propriu cu FC Argeş.
Partida de la Tărlungeni, dintre Unirea şi Seso Câmpia Turzii, este o continuare a jocului din etapa trecută, când Seso a învins pe CSM Braşov cu 2-0. De ce? Pentru că patronul braşovenilor i-a ameninţat pe faţă pe oficialii echipei din Câmpia Turzii, imediat după încheierea jocului de vinerea trecută: “Las că vedem noi, săptămâna viitoare!”.
Ameninţarea făcea referire la deplasarea celor de la Seso în judeţul Braşov, la jocul de la Tărlungeni, o echipă care în acest moment se află pe un surprinzător loc 2 în serie. Şi asta nu e tot: echipa din Tărlungeni este invincibilă pe teren propriu şi nu a primit nici un gol, în cele 3 jocuri disputate până acum!
Partida de la Tărlungeni (comună aflată la 10 kilometri de Braşov, cu 7.400 locuitori) va fi arbitrată la centru de George Rădulescu (Bucureşti), ajutat la cele două linii de Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti) şi de Bucsi Imre-Laszlo (Sf.Gheorghe). Meciul se va disputa vineri, cu începere de la ora 15.00. Pentru a se menţine în plasa liderului, Seso are nevoie de o victorie. Până acum, în 3 deplasări, elevii lui Marius Popescu au făcut 3 egaluri.
Turdenii au nevoie de victorie, neapărat!
FC Arieşul, cu Marcel Rusu antrenor principal, va înfrunta FC Arieşul într-un joc pe viaţă şi pe moarte. Asta din cauza rezultatelor nesatisfăcătoare din ultimele etape, dar şi datorită faptului că Marcel Rusu a primit un avertisment, în ceea ce priveşte viitorul său ca antrenor principal la echipa turdeană. Victoria de marţi, cu “U” Cluj (2-1), dă speranţe grupării turdene, iar o victorie este mai mult decât necesară în aceste momente.
Partida de la Turda va fi oficiată la centru de Cornel Constantin Făniţă (Timişoara), ajutat la cele două tuşe de Constantin Mihai Cantemir (Voila – Braşov) şi Bogdan Ioan Dragoş (Făgăraş – Braşov). Partida se va disputa sâmbătă dimineaţa, cu începere de la ora 11.00.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.