Alin Urcan, turdeanul care era liderul unei rețele de trafic de droguri și care era fugit din România, după ce a primit o condamnare definitivă de 6 ani și 7 luni, pe o speță privind traficul de droguri, a fost prins recent în Spania. Iar acum au ieșit la iveală câteva detalii incredibile despre modul în care turdeanul a încercat să se ascundă de autoritățile române.
Poliția Națională spaniolă spune că turdeanul folosea numeroase identități și își modificase caracteristicile fizice pentru a nu fi identificat, ajungând să își elimine 70% din tatuajele de pe corp și să își modifice amprentele digitale.
„Odată avansate cercetările, agenții au constatat că inculpatul folosea numeroase identități false, având la dispoziție infrastructura necesară obținerii acestor documente. Datorită acestui fapt, și în ultimii ani, reușise să eludeze autoritățile polițienești și să își păstreze anonimatul, sustrăgându-se astfel justiției. De asemenea, și-a modificat caracteristicile fizice, slăbind, eliminându-și 70 % din tatuajele de pe corp, injectându-și botox și modificându-și amprentele digitale”, arată autoritatea citată.
Polițiștii spanioli au descoperit că Alin Urcan ar putea locui într-o vilă din apropierea orașului Pedreguer (Alicante). În casă se aflau, de fapt, doi fugari: Alin Urcan din Turda și Dan Andrei Murășan din Câmpia Turzii, care era fugar și el.
„Agenții au detectat că în casă se aflau doi bărbați, unul dintre aceștia fiind un alt fugar, membru al organizației sale infracționale, care făcea, de asemenea, obiectul unui mandat european de arestare și predare din România. În cele din urmă, și deși ambii luau diferite măsuri de securitate și de autoprotecție, anchetatorii au reușit să îl aresteze pe lider în apropierea locuinței sale, în momentul în care acesta își desfășura activitatea într-o unitate comercială din apropiere, iar pe cel de-al doilea când era pe punctul de a părăsi locuința”, notează Ministerio del Interior.
Vezi mai jos imagini video cu capturarea celor doi:
























Nu a mai bagat in el anabolizante si a slabit ….un mafiot de șanț ….pacat ca isi distruge toata tineretea …la batranețe nu te mai baga ni eni in seama orice ai vrea sa faci , dar asta este alegerea fiecaruia ,nu judecam pt a nu fi judecati ….
Nu înțeleg de ce le ascunde fața infractorilor condamnați definitiv.
Ce idioțenie !