La începutul lunii noiembrie, TurdaNews lansa un apel pentru a o ajuta pe Alexandra să lupte cu o boală nemiloasă, având nevoie de o intervenție medicală, extrem de costisitoare, pentru a mai spera că în cele din urmă va fi bine.
De atunci, o mulțime de oameni au sărit în ajutorul Alexandrei, angrenându-se în campania sa de ajutor. recent, inclusiv cei de la Radio ZU au selectat cazul Alexandrei, pentru a primi sprijin de la cât mai mulți români.
Citește și: Alexandra are nevoie de susținerea noastră, pentru a învinge o boală nemiloasă!
”Povestea Alexandrei a început în 2020 când a primit diagnosticul de cancer osos. Din cauza durerilor, un an de zile a stat în scaunul cu rotile. Boala a îngenuncheat-o pe Alexandra, dar împreună avem puterea să o ridicăm pe fata de 13 ani care are nevoie de noi.
Alexandra are nevoie de o intervenție chirurgicală de 200.000 de euro. Așa cum am reușit anul trecut să strângem sume mari pentru suflete și mai mari, tot așa vom reuși și anul acesta, pentru Alexandra.
Cancerul e o boală care afectează toată familia. Diana, sora Alexandrei, e cea care a înscris povestea pe platforma Orașul Faptelor Bune. Iubirea de soră și iubirea noastră pentru oamenii care au nevoie de noi ne va ajuta să-i redăm Alexandrei zâmbetul pe care-l merită.
În cancer totul e contratimp. Fiecare secundă conteză. Așa că hai să ne unim acum, să donăm și viața să i-o salvăm Alexandrei!
Îți punem la dispoziție conturile Fundației Mereu Aproape. Aici poți face DONAȚIA pentru Alexandra. În momentul în care faci transferul bancar este foarte IMPORTANT să menționezi ”PENTRU ALEXANDRA”.
RON: RO85BRDE450SV07558544500
EURO: RO31BRDE450SV23761534500
SWIFT: BRDEROBU
De asemenea, pentru cine poate să ajute, să facă parte din lanțul sufletelor cusute pentru Alexandra, am deschis urna de fapte bune în fața Casei Radio ZU (Târgul de Crăciun, Piața Unirii, Oradea).
Pentru firmele care pot dona până la 20% din impozitul pe profit, le putem face legătura cu Fundația Mereu Aproape, care le va furniza un contract de sponsorizare. Scrie-ne în privat și te ajutăm cu toate informațiile.
„Donăm, donăm! Și viața i-o salvăm” se aude în piață, pentru a-i da Alexandrei speranță!”, au transmis cei de la Radio ZU, după ce mai mulți turdeni au trimis mesaje de ajutor, în campania Orașul Faptelor Bune.
Buna ziua Turda News prin transfer iban la nume beneficiar, e destul Alexandra pentru transfer?
Conturile menționate în acest articol sunt cele ale Fundației ”Mereu Aproape”.
Conturile directe ale familiei (pe numele tatălui) le aveți în acest articol:
https://turdanews.net/alexandra-are-nevoie-de-sustinerea-noastra-pentru-a-invinge-o-boala-nemiloasa/