Una dintre cele mai dificile forme de sevraj datorat abuzului de substanțe este sevrajul alcoolic. Această stare poate varia în intensitate și durată de la om la om. Persoana care trece prin sevraj alcoolic se va confrunta cu o serie de simptome neplăcute pe care este bine ca cei apropiați să le recunoască. Află cum se manifestă și cât durează sevrajul alcoolic, pentru a putea susține pe cineva care trece prin această fază.
- Cât durează sevrajul alcoolic și când încep primele simptome?
- Cum recunoști semnele unui sevraj alcoolic sever?
- Cine are un risc mai mare de sevraj alcoolic sever?
- Când este nevoie de ajutor medical pentru sevrajul alcoolic?
- De ce nu este recomandat să presupui că orice sevraj va avea aceeași durată?
- Concluzii
Cât durează sevrajul alcoolic și când încep primele simptome?
Sevrajul alcoolic se poate lungi pe o perioadă de până la trei zile sau mai mult. Simptomele pe care le are un individ în sevraj alcoolic cresc de obicei în intensitate pe parcursul acestor aproximativ 72 de ore. Mai mult de atât, unele simptome pot continua cu intensitate redusă chiar și săptămâni întregi de la debutul sevrajului.
Cum recunoști semnele unui sevraj alcoolic sever?
Dacă cineva a consumat mult alcool o perioadă, iar apoi s-a lăsat brusc, e foarte probabil să se confrunte cu sevraj. Intensitatea și durata sevrajului depind de mai mulți factori precum:
- Durata perioadei în care s-a consumat alcool
- Cantitatea de alcool
- Starea generală de sănătate a persoanei
- Existența unor episoade precedente de sevraj
- Factori neurologici specifici
Pentru a depista un episod de sevraj și a oferi ajutor în acest moment dificil, e necesar să recunoști semnele sevrajului alcoolic. Este de reținut faptul că acestea progresează treptat. În general, stadiul incipient are loc la 6 – 24 de ore de la oprirea consumului de alcool. Sevrajul poate debuta chiar și când individul are încă alcool în organism. Primele semne de sevraj includ:
- Anxietate
- Stare de agitație
- Tremurături, mai ales ale mâinilor
- Puls accelerat
- Transpirație excesivă
- Dureri de cap
- Stare de greață
- Iritabilitate
- Insomnie
A doua etapă a sevrajului începe după aproximativ 24 de ore, durează până la 48 de ore și implică:
- Intensificarea tremurăturilor
- Stări de confuzie și dezorientare
- Febră
- Creșterea pulsului
- Hipertensiune
- Greață și vomitat
- Uneori, apariția convulsiilor
A treia și cea mai dificilă etapă a sevrajului alcoolic are de regulă loc între 48 și 72 de ore de la debut și poate implica delirium tremens. Această afecțiune se manifestă prin:
- Tremurături intense
- Halucinații
- Stări severe de confuzie
- Agitație și anxietate intense
- Modificări ale funcțiilor vitale (hipertensiune, tahicardie)
Nesupravegheat și netratat, delirium tremens poate duce la deces, având o rată de mortalitate de până la 35%. Această rată scade semnificativ la 5% când asistența medicală intervine prompt. Delirium tremens apare la aproximativ 3-15% din cazurile de sevraj alcoolic și poate dura între 2 și 8 zile. După un episod de delirium tremens, urmează de regulă un somn îndelungat.
Cine are un risc mai mare de sevraj alcoolic sever?
În general, persoanele care au consumat alcool pentru perioade îndelungate de timp sau au mai trecut prin episoade de sevraj prezintă simptome mai intense. În cazul celor care au mai trecut prin sevraj, au loc anumite schimbări la nivelul creierului (așa-zisul „kindling effect”) care fac ca următoarele sevraje să fie mai severe.
Totodată, pacienții care suferă de alte afecțiuni cum ar fi boli hepatice cronice, boli cardiovasculare sau tulburări psihiatrice, pot avea un sevraj alcoolic mai sever.
Persoanele mai vârstnice sunt de asemenea mai predispuse la un sevraj mai intens decât cele tinere, care îl pot depăși mai ușor.
Când este nevoie de ajutor medical pentru sevrajul alcoolic?
Ajutorul medical ar trebui solicitat îndată ce persoana dependentă de alcool începe să simtă primele simptome de sevraj. Nu amâna momentul în care soliciți ajutor presupunând că dependentul își va reveni singur doar evitând alcoolul. În cazuri grave în care apar convulsii sau delirium tremens, asistența medicală e esențială pentru a atenua simptomele și a evita decesul.
O discuție amănunțită cu specialiști în tratamentul dependenței de alcool, te poate ajuta să înțelegi mai bine cât de mare e riscul de sevraj în fiecare caz aparte. Datorită numeroaselor consecințe pe care sevrajul le poate avea asupra sănătății, decizia și modalitatea de a înceta consumul de alcool ar trebui discutate cu o echipă medicală.
De ce nu este recomandat să presupui că orice sevraj va avea aceeași durată?
Chiar dacă persoana care suferă de dependența de alcool a mai trecut prin sevraj, nimic nu garantează că noul sevraj va avea aceeași durată sau intensitate. După cum am văzut mai devreme, există un fenomen care face, de fapt, ca sevrajele succesive să fie mai severe decât primul.
De asemenea, sevrajul alcoolic variază de la persoană la persoană în funcție de mai mulți factori (durata dependenței, vârstă, boli cronice, etc.). Din aceste motive, fiecare om care trece prin sevraj are nevoie de ajutor medical specializat și personalizat.
Concluzii
Există o serie de simptome de sevraj alcoolic pe care ar trebui să le recunoști pentru a putea ajuta o persoană care trece prin ceastă fază. Cel afectat poate prezenta simptome de sevraj alcoolic diferite ca tip și intensitate la fiecare episod și are nevoie de susținere, atât în plan medical, cât și psihologic pentru a depăși cu succes această criză. La clinici precum Dr. Vorobjev, se oferă suport personalizat dependenților de alcool și substanțe pentru un sevraj cât mai lejer și șanse mici de recădere.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.





