210909840 184792423659538 1891786586369479686 n

Casă de piatră, Bianca și Florin Crișan!

Jurnalistul TurdaNews, Florin Crișan, s-a căsătorit vineri dimineața la Primăria Municipiului Turda, cu aleasa inimii lui, Bianca Creț, un viitor medic. 

Practic, a fost cununia civilă, pentru că nunta va avea loc anul viitor, în luna iulie, iar nași vor fi Georgică Cîntec și soția lui.

Georgică Cîntec este jucător de handbal la clubul Potaissa Turda, cu care a ieșit vicecampion național, la finele ultimei ediții de campionat. De altfel, și pe pagina de Facebook a clubului turdean de handbal a apărut un mesaj de felicitare pentru Florin Crișan, un jurnalist care de ani de zile este în preajma clubului turdean și a transmis nenumărate meciuri în direct, din diverse localități din țară, acolo unde i-a urmat pe ”magnifici”, pentru a oferi suporterilor posibilitatea de a-i vedea în direct, prin intermediul TurdaNews.

Florin Crișan este în echipa TurdaNews de mai bine de 5 ani de zile, încă de pe vremea când era student la Jurnalism, la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Odată cu cooptarea lui în echipă, a început și proiectul transmisiunilor în direct, atât a jocurilor de la handbal, cât și a celor de la fotbal.

Casă de piatră vă urează colegii de la TurdaNews! ?

Comentarii

ULTIMELE articole: