Fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a fost găsită decedată în casă luni dimineață.
Vestea a căzut ca un trăsnet peste cei care o cunoșteau pe Camelia Tișe, în vârstă de 47 de ani, un cunoscut notar din Cluj-Napoca.
Camelia Tișe a fost găsită, luni dimineața, fără suflare în locuința ei din Cluj-Napoca. Alin Tișe și Camelia au divorțat în 2018, ei având împreună un copil.
Este foarte posibil, susțin surse judiciare, ca fosta soție a președintelui Consiliului Județean Cluj să fi murit din cauze medicale.
Este vorba despre o posibilă infecție cu virusul care produce malaria. Camelia Tișe se întorsese de câteva zile din Tanzania și Zanzibar. Aceleași surse spun că angajații de la Medicină Legală dar și polițiștii prezenți au purtat măști de protecție. Tocmai pentru a evita infecția cu un astfel de virus, relatează Foaia Transilvană.
Aceasta este o boală infecțioasă larg răspândită în regiunile tropicale și subtropicale.
Mai multe detalii se vor cunoaște după efectuarea completă a necropsiei. Până atunci, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală in rem, pentru „ucidere din culpă”.
UPDATE:
Medicii legiști au determinat că moartea nu a fost violentă și nu au fost identificate elemente care să indice posibilitatea unui act de agresiune.
„Cu privire la cauza de ucidere din culpă înregistrată la data de 5 februarie, la nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca, privind decesul unei femei, de 47 de ani, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:
În urma investigațiilor preliminare efectuate de către polițiști și în baza primelor date indicate de medicii legiști, s-a stabilit că moartea nu a fost violentă și nu au fost identificate elemente care să indice posibilitatea unui act de agresiune. În vederea elucidării cu exactitate a circumstanțelor și a cauzelor exacte care au condus la decesul persoanei, este necesară finalizarea raportului de expertiză medico-legală”, a transmis marți IPJ Cluj.
Citește și:
Șocant: Fosta soție a lui Alin Tișe găsită decedată în casă în această dimineață! (UPDATE)
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.