marian morar
m install
nello construct

Cardurile de sănătate se tipăresc din nou

zamblau eugen

Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că a început retipărirea cardurilor de sănătate, un prim lot de 200.000 de carduri urmând a fi livrate Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate până la sfârşitul lunii noiembrie.

Un alt lot, cu acelaşi număr de carduri, va fi livrat până la 15 decembrie. Cardurile sunt destinate persoanelor care au împlinit 18 sau au devenit asigurate după distribuţia iniţială.Ministerul Sănătăţii arată, vineri, într-un comunicat de presă, că a încheiat un nou Acord-cadru cu Compania Naţională “Imprimeria Naţională” – S.A., pentru reluarea procesului de tipărire a cardului naţional de asigurări sociale de sănătate, pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani şi/sau au dobândit calitatea de asigurat ulterior momentului distribuirii iniţiale.

Astfel, acordul-cadru a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani şi are ca obiectiv realizarea unei cantităţi de 1,2 milioane de carduri de sănătate.

Cardul de sănătate este instrumentul prin care se face dovada calităţii de asigurat la accesarea serviciilor medicale şi care confirmă prezenţa asiguratului la unul din furnizorii de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Pentru emiterea cardului national de sănătate, asigurații nu trebuie să facă niciun demers.

Potrivit CNAS, cardurile naționale de sănătate se emit prin comandă centralizată, la nivel național, pentru persoanele care împlinesc vârsta de 18 ani și/sau cele care dobândesc calitatea de asigurat.

Asigurații vor primi cardurile prin intermediul serviciilor poștale.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2