Veștile de la meteorologii ANM nu sunt foarte bune. Va fi caniculă și secetă în august. Temperaturile depășesc normalul termic al perioadei.
Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat că valul de căldură va fi persistent, în special la începutul lunii august.
Săptămâna 5 – 12 august 2024
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. O abatere termică pozitivă mai accentuată se va semnala în regiunile vestice și sudice.
Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în cele intracarpatice.
Săptămâna 12 – 19 august 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 19 – 26 august 2024
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 26 august – 2 septembrie 2024
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a teritoriului, precizează ANM.
Descoperă mai multe la TurdaNews
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.